NOU: Evaluare psihologică pentru permisul de port-armă

Evaluare psihologică în domeniul securității naționale

Servicii oferite:

Examen psihologic pentru obținerea sau prelungirea avizului psihologic de port-armă – 150 lei

Examen psihologic pentru înscrierea la cursuri de pregătire arme și muniții – 150 lei

Control periodic port-armă – 150 lei

Categorii de beneficiari: agenți de pază, polițiști, pădurari, profesori de tir sportiv, vânători, peroane fizice care dețin arme pentru autoapărare, angajați și administratori ai firmelor care transportă și comercializează arme și muniții, precum și ai firmelor care execută servicii de întreținere a sistemelor de pază și alarmă.

Pentru firmele care solicită evaluarea unui număr mai mare de 10 persoane prețul este negociabil. Vă rugăm să solicitați oferta pe adresa de e-mail: geaninaciuhan@gmail.com

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

NOU! Evaluarea abilităților cognitive și a dificultăților de învățare la copil

Deoarece se apropie școala, venim în întâmpinarea părinților cu un pachet de servicii de evaluare complexă a abilităților cognitive și a dificultăților de învățare la copil.

Evaluarea complexă a abilităților cognitive ale copilului și a dificultăților de învățare cuprinde:

  • anamneza, interviul semi-structurat cu părinții;
  • evaluarea neuropsihologică cu ajutorul Bateriei de Evaluare Neuro-Psihologică pentru Copii (3-12 ani), versiunea originală NEPSY;
  • evaluarea inteligenței și a aptitudinilor cognitive cu WISC IV – Testul de Inteligență pentru Copii Wechsler, ediția a IV-a

Prețul pachetului este de 600 lei și curpinde cele 4 ședințe de evaluare, cotarea și interpretarea testelor și redactarea raportului.

Pentru programări vă rog să ma contactați la nr. de telefon 0745098023.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Furia dezadaptativă din perspectiva terapiei focalizate pe emoții

Psiholog Bucuresti

Furia este emoție dezadaptativă fie atunci când ea nu mai are rolul de protecție împotriva rănirii sau altei agresiuni, fie atunci când devine destructivă.

Reacția furioasă a clientului la bunătate sau intimitate poate avea la bază experiențe anterioare de încălcare a granițelor personale sau un istoric personal în care acesta și-a format credința irațională că nimeni niciodată nu face nimic bun gratis, fără a dori sau solicita ceva în schimb. Furia este interpretată ca fiind dezadaptativă dacă clientul reacționează cu furie la bunătatea necondiționată a altei persoane.

Furia destructivă poate adesea să-și aibă izvorul într-un istoric al clientului încărcat de experiențe violente. Dacă în copilărie clientul a suferit violență verbală și/sau fizică în mod repetat, furia destructivă îi poate cauza probleme majore în relațiile prezente. Va avea tendința să manifeste accese de furie fără control asupra partenerului, cu ieșiri temperamentale frecvente sau să se simtă frecvent iritat fără a avea un motiv real sau suficient de concludent. Acest tip de activare emoțională negativă este de regulă conectată cu evenimente trecute, dar clientul este incapabil să o controleze.

Abordarea terapeutică cea mai frecventă cu acești clienți este de a-i ajuta să devină atenți la semnele corporale și la emoțiile pe care le experiențiază înainte de a exploda. Clientul va învăța în cadrul protejat al terapiei cum să observe toate stările corporale și toate gândurile asociate cu furia. Apoi, el va fi capabil să identifice o altă emoție, de data aceasta adaptativă, care a fost de regulă acoperită de furie. De cele mai multe ori această emoție primară adaptativă este fie frica fie durerea, determinate de nevoia nesatisfăcută în copilărie de a fi iubit. Adesea, furia dezadaptativă a clientului nu are nicio legătură cu cineva sau ceva din prezent pe care acesta ar fi cu adevărat furios, ci este legată de o nevoie a sa neîmplinită. Odată ce clientul înțelege acest lucru, el poate începe să proceseze diferit această experiență emoțională și sa dezvolte mecanisme de prevenire a furiei.

Un caz tipic este acela al clientului care a fost crescut de o mamă ce suferă de o boala mentală gravă, spre exemplu schizofrenie. Pe tot parcursul copilăriei, acest client a trebuit să facă față violenței verbale sau poate chiar și fizice din partea mamei, rigidității regulilor impuse de aceasta, precum și crizelor și decompensărilor care apăreau neprevazut, pentru care el nu se putea pregăti. Clientul poate deveni conștient că pe parcursul întregii copilării a trăit o puternică și permanentă furie “pe boală”, caracterizată ca fiind ceva fără explicație, netratabil și imprevizibil. Scopul explorării terapeutice este identificarea emoției primare funcționale care a fost în tot acest timp acoperită de furie. Aceasta poate fi frica – ne referim aici la frica de imprevizibil – copil fiind îi era în permanență frică de posibilitatea declanșării unei noi crize psihotice a mamei. O altă emoție primară funcțională poate fi tristețea că nu a avut parte de iubirea mamei.

Furia dezadaptativă se poate activa de exemplu în prezent în relația cu partenera de viață, în orice situație ce implică un anumit grad de imprevizibil. Clientul poate povesti că se înfurie atunci când partenera încearcă să-l protejeze și să ia asupra ei responsabilitatea unei activități de care depinde bunăstarea familiei. Acesta va fi de fapt motivul pentru care clientul va veni la cabinetul de psihoterapie – faptul că are accese de furie necontrolate față de parteneră, în special când aceasta este evident bine intenționată, iar reacțiile lui îi deteriorează relația de cuplu. Rolul nostru în terapie este să ajutam clientul să identifice și să înțeleagă schema sa emoțională dezaptativă primară și modul în care aceasta îi afectează relația curentă. În cazul acestui client, este posibil să aflăm că furia acoperă teama de neprevăzut și că, atunci când altcineva controleaza situația, el percepe acea situație ca fiind amenințătoare. El reacționează cu furie la propria teama de imprevizibil, mai exact la nevoia sa primară neîmplinită de siguranță, după o schemă învățată bine în copilărie. Odata înțeleasă această schemă, clientul va putea dezvolta mecanisme de identificare și de prevenire a furiei.

Leslie Greenberg propune un foarte frumos exercițiu experiențial de control al furiei dezadaptative. Instrucțiunile pe care i le dăm clientului urmează acest algoritm: Identifică situațiile în care ești furios/furioasă pe partenera/partenerul tău. Notează aceste situații și modul în care ele te fac să te simți. Convinge-te că emoția principală este de furie. Identifică gândurile pe care le asociezi acestei emoții. Pune cuvinte în vocea negativă din mintea ta relaționată cu aceste emoții – ce crezi despre tine și despre alții, despre viitor, când ești în această stare. Vezi dacă ești pe deplin convins/convinsă de tot ce spune această voce negativă. Este cumva prezentă și o altă voce, mai puțin dominantă? Dacă da, poți s-o utilizezi pentru a avea o altă perspectivă? Acum reflectează asupra opusului furiei – calitatea căldurii, iubirii, bunătății. Este vreo cale prin care ai putea să lași furia să plece? Imaginează-ți persoana pe care ești furios / furioasă. Poți să te conectezi cu ce anume apreciezi la această persoană? Poți simți iertarea sau iubirea? Încearcă să spui ”Te iert”. Lasă furia și resentimentele să plece și să fie înlocuite de căldură și grijă.

În terapie pleacăm de la premiza că furia dezadaptativă vine din violența verbală și/sau fizică suferită de client în trecut, iar acesta trebuie să învețe să fie atent la ce anume simte în viața curentă, în relația cu partenerul, înainte de a exploda. Identificându-și la timp stările emoționale și simptomele corporale, acesta va învăța să le controleze.

Pentru detalii și programări: Cabinet Individual de Psihologie Geanina Cucu-Ciuhan

www.geaninacucuciuhan.com

Cotroceni Business Center

B-dul Iuliu Maniu nr. 7, Corp A, Sc. 1, Et. 3, Birou 32A

Tel: 0745098023

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Parenting cu suflet – cum înțeleg emoțiile copilului meu și cum îi răspund adecvat

Parenting cu suflet

Programele clasice de parenting se centrează cu precădere pe construirea relației părinte-copil și pe dezvoltarea la părinte a unor abilități de a face față comportamentului negativ al copilului, lăsând la o parte înțelegerea emoțiilor copilului și sprijinul acordat de părinte în reglarea emoțională.

Mulți părinți se confruntă la un moment dat cu comportamente opoziționiste și provocatoare ale copilului. Într-un număr important de cazuri, cu timpul, aceste comportamente scad atât în intensitate cât și în frecvență, copilul dezvoltându-se armonios odată cu înaintarea în vârstă. Există însă și situații când copilul devine din ce în ce mai rebel și provocator, instabil emoțional și chiar agresiv.

Când lucrurile scapă de sub control, întrebările pe care ni le punem ca părinți sunt multiple:

”Cât de normal este ca fiul/ fiica mea să se manifeste așa?”

”Cu ce am greșit în misiunea mea de părinte? Ce anume din ce am făcut eu i-a provocat aceste reacții / comportamente?”

”Ce ar trebui să schimb în atitudinea mea parentală pentru a elimina aceste comportamente ale copilului meu?”

Lucrurile se complică în timp și începem să ne punem întrebări legate de abilitățile noastre parentale. Aici reacția noastră poate să evolueze în două direcții. În prima variantă devenim tot mai nervoși, ne pierdem cumpătul la fiecare comportament rebel al copilului, îl certăm, țipăm la el, îl pedepsim, încercând astfel să ne eliberăm de sentimentul profund de frustrare pe care îl încercăm. În a doua variantă vom avea tendința să ne analizăm chiar și cele mai mici gesturi sau reacții față de copil ce nu sunt ”ca la carte”, să ne cenzurăm fiecare cuvânt pe care îl adresăm copilului și fiecare gest pe care îl facem în preajma lui. În ambele situații, reacțiile noastre vin dintr-un profund sentiment de vinovăție, care se sădește peste bagajul nostru emoțional mai nou sau mai vechi, generând un adevărat complex de inferioritate.

Apoi, începem să comparăm copilul nostru cu alți copii din jur, colegi de clasă la școală sau la grădiniță, cu copiii din parc sau cu copiii prietenilor, rudelor, vecinilor. Și în toată această competiție tumultoasă ce se desfășoară doar în capul nostru, propriul copil iese în permanență învins, iar noi ieșim cei mai proști părinți. Odată ajunși la concluzia asta, ne vine foarte greu să o păstrăm pentru noi, iar în momentele de furie răbufnim către copil:

”Tu de ce nu poți fi ca Gigel sau ca Georgică? Tu nu vezi cât de cuminte e și ce părinți fericiți are? Mi-ar plăcea și mie să mă duc la școală și să o aud pe doamna cum te laudă în fața tuturor părinților. Am crezut că intru în pământ de rușine când a început să povestească cum ți-ai scăpat tu creionul pe jos de trei ori într-o oră și cum l-ai alergat pe Mihnea printre bănci în pauza mare.”

Am să vă rog să vă opriți și să recitiți fraza anterioară. Despre ce vorbește acest părinte? Cu siguranță nu despre comportamentul copilului, ci mai degrabă despre sentimentele lui de rușine și vinovăție. Exact aceste emoții le transmite și copilului, care le va prelua și și le va însuși: ”Mi-e rușine că îmi fac părinții de râs. Sunt un copil rău, care nu merită să fie iubit. Nu voi fi niciodată așa cum mă vor părinții mei.”

Cercetările au arătat că părinții care au capacitatea de a-și îndruma emoțional copiii, ajutându-i să-și definească și să-și regleze eficient emoțiile, vor crește copii cu un nivel semnificativ mai ridicat al competenței emoționale. Competența emoțională corelează la copii atât cu capacitatea ridicată de inițiere și dezvoltare de relații interpersonale autentice în grupul de prieteni, cât și cu un nivel semnificativ mai bun al rezultatelor școlare. Studiile arată însă că, uneori, părinții au tendința de a ignora sau chiar de a dezaproba emoțiile copiilor lor, această tendință având efecte negative asupra dezvoltării emoționale a copilului.

Emoțiile joacă un rol crucial în dezvoltarea copiilor, încă din primele momente de viață. Capacitatea de a recunoaște și de a interpreta emoțiile într-o situație dată este importantă pentru dezvoltarea de interacțiuni pozitive și relații autentice cu ceilalți. Modul în care părinții răspund la emoțiile copiilor este esențial în a-i ajuta pe aceștia să-și înțeleagă și să-și regleze propriile emoții.

Emoțiile sunt utile și funcționale atunci când le facem față într-un mod potrivit, dar pot crea dificultăți importante atunci când nu sunt înțelese, când sunt slab reglate, sau când răspunsurile noastre la emoții sunt maladaptative.

Capacitatea de a înțelege emoțiile este un factor imperativ al calității interacțiunii noastre cu alte persoane. Deoarece părinții joacă un rol fundamental în a-i sprijini pe copii să experimenteze și să înțeleagă emoțiile, modul în care părinții își exprimă și își reglează propriile emoții devine un model pentru copil. Copilul învață ce este furia atunci cînd vede părintele trăind furia, deci va lua ca model atât comportamentul părintelui din momentele de furie, cât și strategia acestuia de reglare emoțională. Dacă părintele nu-și poate controla izbucnirile agresive, verbale și chiar fizice, copilul va învăța că așa este normal să se exprime atunci când este furios. O mămică îmi spunea săptămâna trecută că este îngrijorată, deoarece mezinul familiei, de 2 ani și jumătate, spune ”Sunt foarte furios!” și se exprimă corporal printr-o stare de crispare și tensiune, cu o expresie facială evidentă. Am întrebat-o cine din familie se manifestă așa și mi-a răspuns, zâmbind (clarificată): ”Soțul meu, atunci când copiii nu-l ascultă, ia o atitudine asemănătoare. Vine la mine cu aceeași expresie emoțională pe față și mă roagă să intervin, deoarece el nu se mai poate controla”.

Mulți părinți au dificultăți și se blochează atunci când trebuie să facă față emoțiilor exprimate de copil, mai ales dacă acesta este de vârstă fragedă și dacă emoția exprimată este una negativă. Mămica din exemplul de mai sus nu se aștepta ca fiul ei de nici trei ani să înțeleagă ce este furia, cu atât mai mult să o exprime așa de spectaculos. Tendința ei naturală a fost de a-i invalida emoția, de a-i spune că nu se simte de fapt furios, pentru că el nu știe ce este furia. Studiile recente legate de teoriile emoțiilor arată că această tendință a părinților are efecte negative asupra dezvoltării competenței emoționale a copilului, deoarece acesta nu este încurajat să recunoască și să denumească o emoție pe care deja o trăiește, cu atât mai mult nu va învăța modalități eficiente de a face față emoțiilor negative. Copilul este confuzionat de acest tip de reacție și va învăța că furia trebuie suprimată.

Ori teoriile moderne ale emoțiilor au arătat că toate emoțiile joacă un rol fundamental în reglarea comportamentală și că nu există emoții ”complet bune” sau emoții ”complet rele”, ci doar emoții care ne sunt de ajutor și emoții care ne rănesc, în funcție de modul în care noi alegem să răspundem la ele. Deși unele răspunsuri emoționale ale omului sunt înăscute sau se pot produce cu un nivel scăzut de analiză cognitivă, cogniția este un factor important determinant al unui număr mare de emoții. Emoțiile reflectă modul în care individul alege să pună accentul pe beneficiile sau pe pierderile evenimentelor de zi cu zi. Emoțiile noastre depind de modul în care procesăm cognitiv evenimentele / situațiile de viață și de interpretarea pe care le-o atribuim, mai exact dacă avem tendința de a interpreta situațiile de viață ca fiind frustrante sau dacă ne centrăm pe resursele pe care le avem la dispoziție pentru a face față situației.

Pentru programări ședințe de parenting și coaching pentru părinți: 0745098023

Publicat în Despre copii, Despre părinți | Etichetat , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Psihoterapie online

Online therapy

Având în vedere faptul că numărul de cazuri de persoane infictate cu COVID-19 crește de la o zi la alta, cabinetul nostru oferă ședințe de psihoterapie online.

Pentru informații și programări vă invit să accesați site-ul: http://etherapy.ro/

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Conceptualizarea clinică a depresiei în psihoterapia experiențială centrată pe emoții

Psiholog BucurestiPsihoterapia experiențială centrată pe emoții în cazul depresiei are ca scop sprijinirea clientului să-și resemnifice experiențele emoționale, astfel încât acesta să devină capabil să-și acceseze răspunsurile emoționale primare adaptative la situații. Astfel, spre exemplu, furia adaptativă este întărită în caz de violarea drepturilor fundamentale ale persoanei, iar tristețea adaptativă este întărită în caz de pierdere a unei persoane dragi.

De asemenea, terapeutul îl ajută pe client să exploreze și să găsească alternative la modalitatea disfuncțională de a se trata pe sine, modalitate care produce sentimente de neputință, lipsă de speranță și rușine. Rezultatele urmărite sunt legate de întărirea auto-reglării emoționale.

Din perspectiva psihoterapiei experiențiale centrate pe emoții, în înțelegerea depresiei putem pleca de la modul caracteristic prin care clientul trăiește depresia.

Depresia este o stare cronică și focalizată de experiențiere negativă. Oamenii depresivi au tendința să rumineze mai mult, să-și piardă interesul în lucrurile care anterior le-au provocat plăcere și să se simtă triști și lipsiți de motivație. Adițional, ei pot experienția patternuri neregulate de somn, schimbări ale apetitului, concentrare slabă, neastâmpăr extrem și agitație, gânduri și impulsuri suicidare, precum și sentimente de lipsă de valoare și vină.

Clientul depresiv a pierdut contactul cu emoțiile pozitive, puternice, funcționale, cum sunt curiozitatea, bucuria, fericirea, iubirea și mulțumirea. De obicei se manifestă auto-punitiv și sunt critici cu ei înșiși, lipsindu-le abilitatea de a empatiza și de a le păsa de propria persoană. În același timp, au tendința să se îndepărteze de ceilalți oameni și sunt foarte sensibili la rejecție și criticism. Tendința lor de retragere și sensitivitatea lor se reflectă negativ la nivelul relațiilor interpersonale, fapt ce-i face să fie și mai izilați.

Clientul depresiv are tendința să-și amintească preponderent lucrurile negative și să se raporteze la stimulii negativi din mediu, iar de cele mai multe ori experiențiază lucrurile într-o manieră globală sau abstractă. Spre exemplu, o persoană depresivă va spune că se simte rău, dar îi va fi foarte greu să detalieze acest sentiment general. Cel mai izbitor este însă modul dur în care clientul depresiv răspunde la propria persoană și modul în care cedează în fața acestui auto-atac. De aceea, depresivul suferă mai puțin din pricina lucrurilor negative pe care și le spune, și mai mult din pricina modului dur în care sinele său critic se adresează sinelui neputincios (slab și doritor de experiențiere).

Modelul proces-experiențial al depresiei se centrează pe vulnerabilitatea sinelui neputincios. Experiențele timpurii de abuz sau neglijare, sau faptul că individul s-a simțit de multe ori neînțeles, pot avea darul să-i scadă capacitatea acestuia de a procesa distresul emoțional. Evenimentele actuale de pierdere sau eșec fac ca schemele emoționale fundamentale ale sinelui să fie considerate inadecvate, nesigure și demne de vină, permițând dezvoltarea schemelor secundare reactive sau maladaptative, însoțite de amintiri emoționale relaționate. Aceste scheme acționează în sensul organizării experienței în termeni de vulnerabilități, reduc resursele de coping și determină un colaps al selfului, care trăiește sentimente de neputință, se simite învins, prins în capcană, rușinat, iar rezultatul este depresia. Persoana pierde contactul cu abilitatea sa de a procesa experiențele emoționale în termeni de forțe și resurse și de a răspunde în moduri mai pozitive și cu speranță la situațiile și evenimentele curente. Reziliența este pierdută, iar clientul își experiențiază sinele ca fiind neputincios sau condamnabil și demn de dispreț, adică slab sau rău.

Principiile generale ale psihoterapiei centrate pe emoții în tratamentul depresiei (Elliott & all., 2004):

  1. A pătrunde și a urma modul în care clientul experiențiază depresia – terapeutul trebuie să mențină o conectare empatică permanentă cu modul în care clientul experiențiază lipsa de speranță sau lipsa de valoare. Este foarte important ca acesta să evite fie să pice în disperare alături de client, fie să încerce să-l convingă să adopte o atitudine mai optimistă sau mai ”realistă”. A crede în tendințele de creștere ale clientului nu înseamnă că terapeutul trebuie să-i provoace acestuia experiențele depresive.
  2. Exprimarea empatiei, grijii și prezenței – clienții depresivi adesea se simt izolați, neînțeleși, neiubiți de alte persoane semnificative din viața lor prezentă sau trecută. Terapeutul trebuie să fie conectat, să respecte și să răspundă la modul particular în care clientul său trăiește depresia. Această atitudine este de natură nu numai a facilita dezvoltarea alianței terapeutice, ci este esențială pentru procesul de reglare emoțională.
  3. Facilitarea colaborării în sarcinile terapeutice – în terapia cu clienții depresivi acest lucru se poate obține prin acordul mutual client-terapeut asupra scopurilor terapiei și prin sarcini în timpul ședințelor relaționate cu depresia. De asemenea, terapeutul utilizează învățarea experiențială pentru a-l ajuta pe client să identifice sursele depresiei sale și să înțeleagă modalitățile tipice prin care se tratează pe ei înșiși, care au darul de a întări sau precipita depresia.
  4. Promovarea conștiinței emoționale și a reglării emoționale – terapeutul îl poate ajuta pe client să devină mai conștient de emoțiile sale și să dezvolte modalități mai eficiente de reglare emoțională. Clientul este sprijinit să se focalizele pe trăirile sale interioare, astfel încât să devină mai conștient de modul în care se tratează pe sine însuși și de cum acest ”tratament” îl face să se simtă. De multe ori clientul are nevoie de ajutor pe planul exprimării active a emoțiilor sale. În acest caz terapeutul îl sprijină în procesul de reglare emoțională, pe măsură ce clientul devine conștient de emoțiile lui, le etichetează, reflectează asupra lor și dezvoltă modalități alternative de a răspunde mediului. Uneori, această etapă implică ajutarea clientului să dezvolte tehnici de auto-liniștire, pentru a face față stărilor emoționale copleșitoare și dificile.
  5. Facilitarea sarcinilor terapeutice care au ca scop tratamentul sinelui – terapeutul facilitează îndeplinirea de către client a sarcinilor terapeutice care au ca scop modificarea modalităților depresive prin care clientul își tratează sinele. Intervenția se centrează pe sprijinirea clientului să-și regleze lipsa de speranță și să dezvolte modalități alternative de a se trata pe sine și propria experiență. Această reglare îl ajută să identifice mai multe resurse în prezent și să fie mai puțin vulnerabil la depresie în viitor. Menținerea focalizării terapeutice pe cauzele principale ale depresiei și sprijinirea clientului să rezolve sarcini relaționate cu aceste cauze reprezintă un factor fundamental al succesului psihoterapiei în depresie.
  6. Promovarea dezvoltării personale – terapeutul pune accent pe dezvoltarea personală a clientului depresiv, care de regulă suferă de stagnare sau blocaj al creșterii, însoțite de un puternic sentiment de neajutorare și lipsă de speranță. Clientul este sprijinit să se implice în proiecte de viață importante și să-și proceseze într-o manieră mai diferențiată propriile emoții. Acest lucru se face prin exerciții experiențiale de dezvoltare personală și prin sprijinirea clientului să devină conștient de modul în care se blochează pe sine și se auto-discreditează. Astfel, clientul este încurajat să caute emoții mai asertive, care îi dau putere, precum și să dezvolte modalități mai auto-protective de a răspunde la propria persoană.

 

Publicat în Despre evaluarea psihologica, Despre Psihoterapie | Etichetat , , | 2 comentarii

Psihoterapia traumei – o perspectivă umanist-experiențială validată științific

Psiholog BucurestiÎn psihoterapia experiențială centrată pe emoții, lucrul cu un client care a trecut printr-un eveniment traumatic pleacă de la înțelegerea măsurii în care evenimentul respectiv a transformat într-o manieră dramatică lumea percepută a clientului. De regulă, un eveniment traumatizant împarte lumea clientului în trei ”momente” fenomenologice: înainte de eveniment, în timpul evenimentului și după eveniment. În experiența clientului, fiecare dintre aceste momente este în același timp o ”lume”, constând într-o imagine particulară a sinelui, a altor persoane și a lumii în ansamblul ei.

Descrierea acestor ”momente-lumi” se bazează pe cercetările fenomenologice ale lui Fischer și Wertz (după Elliot & all., 1989):

  1. Înainte de traumă clientul experiențiază lumea ca fiind sigură. Această lume este ”lumea pre-victimizare”. Ea conține posibilitatea traumei, dar doar la nivel abstract. Persoana se simte întreagă, puternică și imună la rău, sau măcar protejată adecvat de comunitatea din care face parte, alcătuită din persoane serviabile și măsuri de precauție de rutină. În această lume clientul duce o viață obișnuită și progresează spre ducerea la îndeplinire a proiectelor de viață.
  2. În momentul traumei apare ”lumea victimizării”. Sentimentul anterior de siguranță se pierde și, supus terorii, clientul descoperă că a devenit dintr-odată victima unei persoane răuvoitoare sau a unei forțe externe ce nu poate fi controlată (ex.: cutremur, foc etc.). Această persoană sau eveniment amenință de regulă clientul cu sfârșitul existenței. Amenințarea lasă clientul neajutorat, rănit de teroare și vulnerabil. Există și situația în care trauma constă în asistarea neputincioasă ca martor oripilat în timp ce o altă persoană este amenințată, rănită sau chiar ucisă. În ambele cazuri clientul se simte izolat de comunitatea de persoane serviabile și de ajutor (rude, prieteni, vecini etc.). În timpul acestor momente, de regulă timpul pare să se deruleze foarte încet sau chiar să se oprească, în timp ce clientul încearcă să preîntâmpine moartea. Acest moment va fi văzut de client mai târziu ca fiind central în viața sa, împărțindu-i firul vieții în două: înainte și după.
  3. După traumă clientul întră în ”lumea post-victimizare”, el trăind într-o așteptare continuă a unei viitoare victimizări. Clientul experințiază această posibilitate printr-o gamă largă de dificultăți: corpul său este mai anxios și mai ușor de înfiorat, simțurile sunt fin acordate la orice pericol iminent, somnul este persturbat și presărat cu vise terifiante de victimizare recurentă, viitorul este văzut ca prea scurt sau limitat. Speranțele clientului de a obține fericire sau succes sunt puse în așteptare, iar acesta este blocat într-o existență pasivă cu sinele rănit, așteptând fie ceva să se schimbe de la sine, fie să fie supus victimizării (traumei) finale. Pentru a scăpa de intruziunea permanentă a ”lumii victimizării” în existența sa post-victimizare, clientul încearcă să evite gândurile, emoțiile și amintirile relaționate cu trauma, adesea retrăgându-se din activitățile de rutină sau utilizând diverse substanțe (droguri, alcool, medicamente etc.) pentru a-și alina durerea. Din păcate însă, realitatea experienței traumatice se reafirmă încontinuu, lăsând clientul rănit și confuz.

Intervenția experiențială în tulburarea de stres posttraumatic începe cu înțelegerea experienței unice a clientului cu aceste trei ”momente-lume”. Clientul și terapeutul se angajează într-un proces de explorare a percepțiilor și credințelor clientului care au o mare încărcătură emoțională, cunoscute sub numele de ”scheme emoționale”. Acestea sunt organizate de regulă în jurul emoției de frică sau de anxietate, iar identificarea lor îl ajută pe terapeut să înțeleagă epatic experiențele traumatizante ale clientului.

Din perspectiva psihoterapiei centrate pe emoție, tulburarea de stres posttraumatic implică mai multe seturi de scheme concurente:

  1. Schemele emoționale ordinare – sunt caracteristice pentru ”lumea pre-victimizare” și crează dificultăți deoarece evenimentul traumatizant nu poate fi asimilat lor.
  2. Schemele emoționale ”frică – vulnerabilitate” sunt activate în timpul traumei și și reprezintă curat ”lumea victimizării” a evenimentului traumatizant propriu-zis. Acestea se centrează în jurul emoției de frică, al percepțiilor asociate (periculozitate) și al tendințelor de acțiune (fugă, evitare).

Când o persoană este victimizată, el/ea experiențiază o profundă provocare a unui set cheie de scheme emoționale, cunoscute și sub numele de ”credințe prețuite”. Aceste ”credințe prețuite” și schemele lor emoționale alternative care implică sinele, pe alții și lumea, au fost descrise de Wertz (1985), Fischer și Wertz (1979) și Janoff-Bulman (1992) și le prezentăm în tabelul 2. (după Elliot & all., 1989)

Psiholog Bucuresti

Din tabel se poate observa existența a patru scheme emoționale relaționate cu trauma (după Elliot & all., 1989):

  1. Lumea nesigură: înainte de victimizare majoritatea oamenilor își asumă o schemă emoțională de bază a unei ”lumi sigure”, lume în care mediul lor fizic și social este văzut ca benign în esența lui. După victimizare, această schemă emoțională este înlocuită cu cea în care lumea este văzută ca fiind fundamental nesigură, periculoasă și impredictibilă.
  2. Celălalt răuvoitor: traumele care implică crime sau abuz sexual sunt fundamental interpersonale, comparativ cu cele care implică accidente sau dezastre. Violența interpersonală activează schema emoțională a ”celuilalt” ca puternic, răuvoitor, prădător. După victimizare, această schemă este proiectată pe număr mare de alte persoane, chiar dacă acestea au fost privite anterior ca fiind de ajutor.
  3. ”Celălalt” care nu este de ajutor: victimizarea de asemenea deteriorează credința clientului că ceilalți oameni formează o comunitate pe care se poate baza și care oferă protecție, asistență și grijă. Persoanele ”de ajutor” (familie, prieteni, autorități legale, profesioniști din sănătatea mintală) nu au fost capabili să prevină victimizarea atunci când aceasta s-a produs, motiv pentru care sunt văzuți acum ca fiind absenți, indiferenți și ineficienți.
  4. Sinele vulnerabil: schemele emoționale de ”credințe prețuite” despre putere personală, auto-eficiență, bunătate sau lipsa vulnerabilității au fost provocate de traumă. De obicei, persoana se luptă să nu renunțe la aceste credințe despre sine, dar în același timp adoptă o organizare a sinelui alternativă, în care sinele este experiențiat ca slab, neputincios, fragmentat, vulnerabil, și uneori ca unul care merită o victimizare ulterioară.

Aceste scheme emoționale sunt așa de comune în traumă, încât cunoașterea lor îi dă terapeutului o mai bună capacitate de a înțelege empatic dificultățile emoționale ale clientului său.

Din perspectiva terapiei centrate pe emoție, dificultățile de stres posttraumatic împlică un set de scheme emoționale aflate în competiție. De exemplu, în ”lumea pre-victimizare”, adică înaintea producerii evenimentului traumatic, un set important de scheme emoționale este acela de ”securitate calmă”. Acesta crează dificultăți deoarece evenimentul traumatizant nu poate fi asimilat acestei scheme emoționale, ducând la experiența universală de protest al înțelesului (clientul este în protest emoțional față de un eveniment de viață, fapt ce intră în contradicție cu credințele sale fundamentale; cu cât discrepanța este mai mare, cu atât emoția trăită este mai puternică). Cel de-al doilea set de scheme emoționale este de ”vulnerabilitate înfricoșătoare”. Acesta este activat în timpul traumei și reprezintă cu acuratețe ”lumea victimizării” pentru evenimentul traumatizant propriu-zis. Aceste scheme emoționale sunt implicite în emoțiile de frică, rușine și furie, împreună cu interpretările asociate acestora (ex. pericol) și tendințele spre acțiune (ex. fugă, evitare).

Schemele emoționale relaționate cu trauma diferă de la o persoană la alta, precum și în funcție de experiența de victimizare. Uneori acestea sunt extrem de implicite și pot fi accesate doar indirect, în cadrul ședințelor terapeutice, prin metode de expresie activă de tipul tehnicii scaunului gol sau prin metode de re-experiențiere de tipul repovestirii traumei.

De asemenea, traumele recente interacționează într-o manieră ideosincratică cu traume din viața anterioară a persoanei.

Principiile generale ale schimbării în psihoterapia centrată pe emoție a traumei au fost cel mai bine descrise inițial de Fischer și Wertz (1979) și reformulate de Greenberg și Elliott (Elliott, 2004):

  1. Furnizarea prezenței empatice – psihoterapeutul se raportează la client ca o persoană grijulie, căreia îi pasă de el și care este dispus să-l ajute. Această prezență îi oferă clientul o experiență emoțională corectivă la imaginile negative ale ”celorlalți” ca fiind nepăsători, lipsiți de afectivitate sau răuvoitori. De regulă aceasta este prima sarcină a terapiei și este nevoie de mai multe ședințe până când clientul care a trecut printr-un eveniment traumatizant să dezvolte încrederea că terapeutul îl înțelege și că acestuia îi pasă de problema lui.
  2. Sprijinirea re-întăririi sinelui – psihoterapeuții proces-experiențialiști pleacă de la premiza că indivizii umani au o tendință fundamentală de a se adapta și de a face față situațiilor, inclusiv rănilor fizice și emoționale. Pentru a depăși dificultățile relaționate cu trauma, clientul trebuie să recâștige încrederea în capacitatea sa de a face alegeri cu sens și de a se reîntoarce la proiectele de viață importante compromise de evenimentul traumatizant. În acest sens, clientul este ajutat să-și clarifice natura proiectului de viață întrerupt și sunt sprijinite tendințele acestuia de creștere. Adițional, clientul este sprijinit să-și exprime emoțiile, în principal furia, care îl poate ajuta să-și dezvolte capacitatea de auto-protecție asertivă în fața unui potențial pericol.
  3. Încurajarea restabilirii lumii ca parțial de încredere – ”lumea post-victimizare” nu poate deveni niciodată la fel de sigură ca ”lumea pre-victimizare”, dar un anumit nivel de siguranță trebuie restabilit pentru ca persoana să se poată întoarce la o viață tolerabilă și să-și continue proiectele de viață importante. Siguranța și încrederea sunt stabilite în contextul relației terapeutice, dar este extrem de important pentru client ca acesta să poată face față mediului său și să descopere că poate să fie mai puțin vigilent atunci când circumstanțele nu sunt amenințătoare. Însă, fără îndoială, clientul este acela care decide când și de unde să înceapă să-și recapete încrederea în lumea sa.
  4. Sprijin în reprocesarea traumei – în acest scop, terapeutul încurajează și facilitează exprimarea emoțională controlată a clientului în cadrul ședințelor de psihoterapie. Cea mai utilizată metodă este de a-l încuraja pe client să povestească, să re-experiențieze și să re-proceseze evenimentul traumatizant. Această metodă permite clientului să proceseze răspunsul afectiv original într-o stuație cu un nivel mult diminuat de amenințare, în care nivelul de excitare emoțională poate fi modulat cu atenție. Astfel, terapeutul îl ajută pe client să restaureze balanța emoțională și să-și moduleze emoțiile. Odată ce această abilitate este restaurată, clientul nu se va mai simți constrâns sau dominat de propriile emoții.

 

Publicat în Despre Psihoterapie, Psiholog Bucuresti, Psihoterapeut Bucuresti, Psihoterapie | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Certificat internațional în psihoterapie de cuplu

Certificat EFT CoupleÎn perioada 20-23 noiembrie 2020 am a urmat programul internațional de formare profesională în psihoterapie focalizată pe emoții pentru cuplu, în cadrul Clinicii de Psihologie a York University, Canada.

Publicat în Psiholog Bucuresti, Psihoterapeut Bucuresti, Psihoterapie, Uncategorized | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Psihoterapia experiențială a anxietății

Psiholog BucurestiPacienții cu tulburări anxioase au nevoie de dezvoltarea unui sentiment de control asupra simptomelor înainte de a putea lucra asupra repărării deficiențelor în experiențierea sinelui. Acesta este motivul pentru care, în tulburările anxioase, trebuie să tratăm simptomele înaintea patologiei sinelui.

Cele mai cunoscute și eficiente metode psihoterapeutice utilizate pentru eliminarea atacurilor de panică sunt cele care vin din zona psihoterapiilor cognitiv-comportamentale. De exemplu, tratamentul de control al panicii dezvoltat de Barlow & colab. (1989), care combină antrenarea respirației cu expunere interoceptivă și restructurare cognitivă, sau celebrul model de psihoterapie cognitivă al lui Aaron T. Beck, rafinat în 2009 împreună cu David A. Clark. Acest tratament a fost validat prin nenumărate studii clinice controlate și este eficient în eliminarea simptomelor anxietății la 80 – 90 % din pacienții luați în studiu. (Clark & Beck, 2009)

Din punct de vedere experiențial, componentele tratamentului de control al panicii au ca efect creșterea capacității clientului de a permite experimentarea ”aici și acum” a senzațiilor corporale de care îi este frică. Scopul terapiei este de a restaura experiențierea autentică a obiectului, situației sau sennzației care îi provoacă frică pacientului. Psihoterapeutul folosește o serie de tehnici bazate pe expunere, cu scopul de a-l ajuta pe pacient să capete un sentiment de control asupra simptomelor anxietății.

Tratamentul începe de regulă cu expunerea imaginară la obiectul, situația sau senzația care îi provoacă frică. În cazul pacienților cu panică aceasta implică focusarea atenției asupra zonelor din corp unde apar senzațiile de frică (expunere interoceptivă). Procedura începe întotdeauna cu un exercițiu de reglarea respirației.

Pacientul este apoi invitat să identifice cu atenție toate gândurile, emoțiile, imaginile sau ideile care îi apar automat la nivel conștient. I se cere să identifice cele mai semnificative locuri din corp unde apar senzații corporale de frică sau anxietate și să-și mențină atenția strict pe aceste zone. De obicei, pe parcursul a una sau două ședințe, această procedură duce la apariția câtorva imagini relaționate tematic și încărcate din punct de vedere emoțional. Aceste imagini sunt de regulă încărcate cu teme de conflict și catastrofă, în fața cărora pacientul se simte neputincios și incapabil să le prevină sau să le finalizeze. Scopul acestor expuneri imaginare pleacă de la modelele de tratament behavioriste, dar experiențierea anxietății nu se face numai cu scopul ca pacientul să învețe că dezastrul de care îi este frică nu se va produce sau că-și poate controla anxietatea, ci îl ajută pe pacient să descopere catastrofa la care se așteaptă și să experiențieze emoțiile asociate.

Odată această etapă parcursă cu succes și simptomele anxietății înlăturate, unii pacienți aleg să încheie terapia. Alții însă devin motivați să exploreze problemele care stau la baza și sunt asociate cu tulburarea anxioasă. Pentru aceștia tratamentul continuă cu identificarea și ameliorarea diverselor forme de patologie a sinelui care stau la baza tulburării anxioase. De regulă se folosește focusarea imaginară pentru a descoperi formele specifice de patologie a sinelui și apoi tehnici specifice psihoterapiei experiențiale pentru a le remedia.

De exemplu, tehnica scaunului gol poate fi utilizată pentru a ajuta pacientul să exprime ”emoții nepotrivite” față de o persoană iubită. Sau tehnica dialogului celor două scaune poate fi folosită pentru a rezolva dezbinările dintre două aspecte ale sinelui, ca de exemplu între experiențierea de sine actuală și standardele sinelui. Tehnicile de imagerie ghidată permit conectarea rapidă cu emoțiile puternice asociate cu temele catastrofice tacite. Ele sunt utile de asemenea în a ajuta pacientul să experiențieze și să reevalueze ”emoțiile nepotrivite”. Experiențierea ”emoțiilor nepotrivite” are adesea un efect profund asupra credințelor pacientului că nu are dreptul să exprime emoții negative față de o persoană iubită. Ele au rolul de a restaure experiențierea autentică la nivelul de procesare implicită a ”emoțiilor nepotrivite”.

 

Publicat în Despre Psihoterapie, Psiholog Bucuresti, Psihoterapeut Bucuresti, Psihoterapie | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

Program de dezvoltare profesională și intervizare pentru psihologi clinicieni și psihoterapeuți

Intervizare in psihoterapieÎncepând cu data de 21 august, imițiem un program de dezvoltare profesională și intervizare pentru psihologi clinicieni și psihoterapeuți. Programul își propune să reunească în întâlniri săptămânale psihologi clinicieni și psihoterapeuți, cu scopul dezvoltării abilităților profesionale, analizei cazurilor clinice curente și intervizare.

Obiectivele programului:

  1. Dezvoltare profesională prin exerciții experiențiale formative
  2. Analiza cazurilor clinice curente, exemple de bune practici în evaluarea psihologică și întocmirea rapoartelor de psihodiagnostic
  3. Intervizare în psihoterapie cu analiza cazurilor curente și prezentarea de tehnici psihoterapeutice

Programul va fi facilitat de prof. univ. dr. Geanina CUCU-CIUHAN – formator și supervizor în psihoterapie experiențială și în psihologie clinică, psihoterapeut specializat în hipnoză și psihoterapie ericksoniană (certificat internațional, The Milton H. Erickson Foundation, Phoenix, Arizona, USA), psihoterapeut specializat in terapie centrată pe emoții (certificat internațional – International Society for Emotion Focused Therapy).

Programul va cuprinde 10 ședințe a câte 2 ore. Întâlnirile se vor organiza săptămânal, în zilele de marți, în intervalul orar 18.00 – 20.00.

Costul programului este de 100 lei/ședința de 2 ore.

Pentru înscrieri vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0787643309 sau pe email la adresa geaninaciuhan@gmail.com.

Sunt disponibile doar 10 locuri și acestea se vor ocupa în ordinea înscrierii. Pentru înscriere se achită în avans taxa pentru prima ședință și se încheie contract.

Publicat în Despre Psihoterapie, Psiholog Bucuresti, Psihoterapeut Bucuresti, Psihoterapie | Etichetat , , , | Lasă un comentariu