SIMPTOMELE PSIHOTICE LA COPIL: STRATEGII DE PSIHODIAGNOSTIC ȘI INTERVENȚIE CLINICĂ ȘI EDUCAȚIONALĂ

schizofrenia la copil

Calendar 2021:

  • 6 noiembrie 2021 – online

Workshop: SIMPTOMELE PSIHOTICE LA COPIL: STRATEGII DE PSIHODIAGNOSTIC ȘI INTERVENȚIE CLINICĂ ȘI EDUCAȚIONALĂ

Organizator: Institutul de Psihologia Dezvoltării, Anexa nr. 5 din 07.04.2017 la Aviz profesional CPR: RF-II-B-184/ 06.07.2016/14.07.2021.

Curs de formare continuă creditat de către Colegiul Psihologilor din România cu 10 credite profesionale în specialitățile Psihologie clinică și Psihologie educațională și consiliere vocațională.

Formator: Prof. univ. dr. Geanina Cucu-Ciuhan – profesor universitar la Universitatea din Pitești, psiholog principal supervizor în psihologie clinică și în psihologie educațională și consiliere vocațională, psihoterapeut formator și supervizor în psihoterapie experiențială.

Cursul are ca scop dezvoltarea unor abilități de diagnostic clinic și de intervenție de scurtă durată țintite pe particularitățile copiilor și adolescenților cu simptome psihotice.

 Competenţele oferite de acest curs participanților se referă la:

Competențe generale din domeniul psihologiei clinice și psihologiei educaționale:

  • evaluarea psihologică clinică/psihodiagnostic clinic – identificarea factorilor psihologici implicaţi în sănătate, dezvoltare şi tulburare/boală mintală, la adult, familie sau copil
  • evaluarea psihologică clinică a copiilor cu CES
  • evaluarea psihologică/psihodiagnoza dezvoltării cognitive, afectiv-motivaţionale şi a personalităţii persoanelor aflate într-un context educativ/de învăţare-dezvoltare

Competențe specifice:

  • Cunoașterea celor mai noi teorii neurologice și psiho-sociale privind etiologia tulburărilor psihotice și a altor tulburări psihiatrice care cuprind simptome psihotice la copil
  • Descrierea și explicarea tabloului clinic al tulburărilor psihotice și a altor tulburări psihiatrice care cuprind simptome psihotice ale copiilor și adolescenților
  • Evaluarea complexă a tulburărilor psihice comorbide sau care pot fi confundate cu tulburările psihotice ale copiilor
  • Identificarea şi utilizarea adecvată a instrumentelor de psihodiagnostic clinic specializate: anamneza, interviul clinic, testarea copilului în contextul familiei, scalele de evaluare cu ancore comportamentale, exerciții dinamice de diagnostic experiențial
  • Analiza și evaluarea corectă a demersului de diagnostic clinic şi a modului în care sunt derivate concluziile și conceptualizarea clinică corectă a cazului
  • Intervenție de scurtă durată în context familial și școlar pentru copiii cu simptome psihotice

Temele abordate:

Tabloul clinic al schizofreniei la copil. Forme de schizofrenie cu debut în copilărie. Alte tulburări psihiatrice întâlnite în copilărie care cuprind simptome psihotice. Tulburări psihice la copil ce pot fi confundate cu psihoza: tulburarea obsesiv compulsivă și tulburările din spectrul autist.

Teorii neurologice și psiho-sociale privind etiologia tulburărilor psihotice și instalarea timpurie a acestora.

Protocol de evaluare clinică și educațională în cazul simptomelor psihotice ale copiilor: scopurile evaluării, informații relevante preliminare diagnosticului, principalele probleme care direcționează evaluarea, teste și instrumente adecvate pentru fiecare etapă a evaluării, modele de evaluare pentru probleme particulare, diagnosticul diferențial și al comorbidităților.

Evaluarea complexă a tulburărilor psihice comorbide sau care pot fi confundate cu tulburările psihotice ale copiilor: MPACI – Inventarul Clinic Millon pentru Preadolescenți, MASC Multidimensional Anxiety Scale for Children, CDI – Inventarul de Depresie pentru Copii.

Model de intervenție clinică și educațională țintit pe particularitățile copiilor cu simptome psihotice: tehnici de relaxare, imagerie, metafore terapeutice, povestiri terapeutice, experiențiale de consiliere a copilului și familiei.

Tehnici de adaptarea clasei la nevoile copilului cu simptome psihotice.

Participanți: Pot participa la workshop psihologi, psihiatri, medici, persoane care lucrează în învățământ, cercetare, ONG-uri, cursanți în formare în psihoterapie. Persoanele care pot primi credite, conform COPSI, sunt psihologii cu atestat de libera practica. Alături de psihologi pot participa studenți și alți specialiști, însă fără a primi credite.

Investiție: 250 lei

Program: Workshop-ul cuprinde 8 ore în direct online și 2 ore de activitate individuală supervizată online și se va desfășura sâmbăta, între orele 9.00-18.00.

Înscrieri: Pentru înscrieri și alte informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail: geaninaciuhan@gmail.com.

Ocuparea locurilor se face în ordinea efectuării plății. Vă rugăm să trimiteți dovada achitării taxei la adresa de e-mail.

Vă așteptăm cu drag!

Echipa Institutului de Psihologia Dezvoltării