Exercițiul dinamic ”Strange situation” măsoară calitatea atașamentului părinte-copil.

Legătura de atașament dintre copil și părinte trebuie să fie unul dintre cei mai importanți factori ai evaluării ”în cel mai bun interes al copilului” pe care psihologul trebuie să o realizeze. Dacă relația de atașament este în limite normale, studiile longitudinale arată că există o foarte mare probabilitate ca acesta să utilizeze securitatea și stabilitatea furnizată de această relație pentru a explora și a dezvolta relații interpersonale adaptative de-a lungul vieții, precum și de a dezvolta un puternic sentiment de încredere în sine și de competență socială și cognitivă. Dacă relația de atașement este una disfuncțională, copilul va experimenta dificultăți semnificative în reglarea emoțională, în relațiile de familie, la școală și în grupul de prieteni, iar performanța academică îi va fi de asemenea afectată. Mai mult, studiile au arătat o foarte mare probabilitate ca acești copii, odată ajunși adulți, să dezvolte la rândul lor relații de atașament disfuncționale cu propriii lor copii, transmițând acest pattern disfuncțional generației viitoare.

Testul ”Strange situation” a fost conceput de Mary Ainsworth în anii 1971, pentru a măsura calitatea atașamentului la copiii de 1-2 ani. Procedura a fost validată pe un lot de aproxiativ 100 de familii americane de nivel social mediu. Procedura constă în 8 episoade separate, dar în același timp înlănțuite, care au rolul de a crește gradual nivelul de stres pe care îl experiențiază copilul în timp ce reacționează la apropierea unui adult străin, combinată cu plecarea și întoarcerea părintelui. În cadrul acestei proceduri au fost identificate patru stiluri de atașament ale copilului: securizant, nesigur-rezistent, nesigur-evitant și nesigur-dezorganizat-dezorientat.

• Atașamentul securizant – este cel mai frecvent stil de atașament – prezent la aproximativ 65% dintre copii. Copilul atașat sigur se joacă activ și explorează camera atunci când părintele este în cameră, deoarece acesta îi servește ca bază de securitate. El poate fi supărat când părintele părăsește camera, dar îl primește fericit înapoi și exprimă clar confortul îmbrățișându-l atunci când acesta se reîntoarce în încăpere. Copilul este prietenos și comunicativ cu străinul atunci când părintele este prezent în încăpere.

• Atașamentul nesigur-rezistent – este prezent la aproximativ 15% dintre copii. Relația de atașament este una nesigură, caracterizată prin reacții anxioase și ambivalente. Copilul nu explorează și nu se joacă nici atunci când părintele este în încăpere. Părintele nu servește ca o bază securizantă de explorare și de joacă. Copilul este foarte supărat când părintele părăsește încăperea, manifestând un nivel ridicat al anxietății de separație. Când părintele se întoarce în încăpere copilul este nesigur și ezitant. Chiar dacă încearcă să se apropie de el, pare să păstreze resentimente că a fost părăsit. Copilul poate rezista încercărilor părintelul de a-i oferi confort. Copilul este reticent la interacțiunea cu străinul, chiar și în prezența părintelui.

• Atașamentul nesigur-evitant – este prezent la aproximativ 15% din cazuri. Copilul nu arată semne de distres când părintele părăsește încăperea. Copilul se manifestă ok cu străinul și se joacă normal în prezența lui. Copilul manifestă puțin interes când părintele se întoarce. Părintele și străinul pot să-i asigure același nivel de confort copilului.

• Atașamentul nesigur-dezorganizat-dezorientat – nu apare în clasificarea inițială făcută de Ainsworth. Este prezent în sub 5% din cazuri. Apare atunci când părintele sau copilul suferă de tulburări psihice sau atunci când părintele se manifestă ambivalent față de copil, combinând fără o logică anume frica cu confortul. Copilul experiențiază în același timp două emoții contradictorii față de părinte, care îi crează confuzie. Comportamentul copilului este ciudat și reflectă clar o problemă gravă de atașament. Copilul manifestă o combinație de comportamente evitante și rezistente, atât față de părinte cât și față de străin.

Procedura dinamică ”strange situation durează aproximativ 20 de minute și cuprinde 8 episoade:

Episodul 1: Părintele și copilul rămân siguri în camera de observație. Copilul are la dispoziție jucării atractive.

Episodul 2: Părintele asistă copilul în timp ce se joacă. Se observă interacțiunea dintre ei, legătura emoțională și utilizarea părintelui ca bază de securitate/siguranță.

Episodul 3: Un strain intră în cameră și vorbește cu părintele. Se observă reacția copilului la străin și anxietatea copilului provocată de o persoană străină.

Episodul 4: Părintele părăsește camera. Străinul rămâne, lăsând copilul să se joace și oferindu-i confort dacă este necesar. Se observă anxietatea de separație a copilului.

Episodul 5: Părintele se întoarce, îmbrățișează copilul și îi oferă confortul necesar, iar străinul părăsește camera. Se observă reacția copilului la reunirea cu părintele.

Episodul 6: Părintele părăsește iar camera, lăsând copilul singur în încăpere. Se observă anxietatea de separație.

Episodul 7: Străinul intră în cameră și îi oferă confort copilului. Se observă anxietatea copilului față de o persoană străină și capacitatea acestuia de a fi liniștit de un străin.

Episodul 8: Părintele se întoarce în cameră, îl îmbrățișează pe copil și îi oferă confort. Copilul este lăsat să se întoarcă la joacă. Se observă reacția copilului la reunirea cu părintele.

Condițiile de aplicare sunt standardizate. Exercițiul dinamic se înregistrează întotdeauna video, cu sunet. Nu este posibilă o scorare validă și fidelă dacă observăm și notăm în timpul desfășurării acestuia. Înregistrarea trebuie să furnizeze informații clare despre contextul / etapa exercițiului (cine intră sau cine iese din încăpere, ce anume face adultul și dacă îi atrage atenția copilului etc. De asemenea, înregistrarea trebuie să furnizeze detalii în permanență despre copil – camera să fie centrată pe el, pentru a-i putea observa clar expresia feței, postura și mișcările mâinilor și picioarelor.

Scorarea se bazează în primul rând pe comportamentul ”interactiv” al copilului față de mamă în cele două episoade de ”reunire”: episodul 5 și episodul 8. În ciuda importanței majore acordate episoadelor de ”reunire”, scorarea trebuie să se realizeze numai după vizionarea cu atenție a înregistrării întregii proceduri. Un aspect important este analiza momentelor critice și interpretarea lor corectă. Acestea pot fi episoade de 5-10 secunde ce ar putea fi interpretate greșit – ex: copilul pare să facă un gest de respingere a mamei, când de fapt el se întinde pentru a ajunge la o jucărie.

Ce anume se scorează? Comportamentul interactiv cu mama și cu persoana străină. Momentele de plâns ale copilului în ambele situații (cu mama și cu persoana străină) sunt cronometrate.

Cotarea se face cu ajutorul unor Scale de analiză a imaginilor video. Pentru analiza comportamentului interactiv se folosesc 4 scale a câte 7 itemi:

1.Căutarea proximității

2.Menținerea contactului

3. Evitarea proximității și contactului

4.Rezistență la contact și consolare