Este normal pentru oricare dintre noi să ne simțim triști din când în când, deci acest lucru este valabil și pentru adolescenți. Însă atunci când tristețea se transformă în sentimente profunde de disperare și lipsă de speranță, care persistă săptămâni la rând, afectând profund funcționarea adolescentului, trebuie să tragem un semnal de alarmă și să ne punem serios problema sănătății mentale a copilului nostru.

În Statele Unite, potrivit datelor publicate în 2014 de Institutul Național de Sănătate Mintală, 4,8% dintre adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani  și 2,8% dintre copiii cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani sunt diagnosticați cu depresie majoră.

Deși nu sunt date statistice privind numărul cazurilor de depresie la adolescenți din țara noastră, un raport din 2014 al European Health for all Databases (HFA-DB) situează România pe locul doi în Uniunea Europeană în privința numărului de cazuri diagnosticate cu tulburări psihice, dintre aceștia 1 din 15 oameni suferind de depresie majoră.

Cele mai frecvente simptome ale depresiei la adolescenți sunt: sentimente persistente de tristețe, sentimente de neputință și lipsă de speranță, adolecentul se simte inadecvat, apar schimbări importante ale apetitului, modificări ale greutății, lipsa de energie, dificultăți de concentrare, pierderea interesului pentru activitățile cotidiene și pentru acele activități care altădată îi făceau plăcere, modificări ale somnului (insomnie sau hipersomnie), sentimente excesive de vină, stimă de sine scăzută, iritabilitate, agresivitate, ostilitate, dureri de cap, oboseală sau acuze digestive, precum și sentimente de lipsă de valoare și vină . Simptome mai grave includ abuzul de alcool și de droguri, refuzul școlar, sentimentul că vrea să moară, gânduri de suicid și/sau tentative de suicid, sau alte comportamente self-distructive.

Ca și la adult, și la adolescent depresia este o stare cronică și focalizată de trăire negativă a experiențelor emoționale. Copilul are tendința să rumineze mai mult, să-și piardă interesul pentru lucrurile care anterior i-au provocat plăcere și să se simtă trist și lipsit de motivație. Adolescentul depresiv a pierdut contactul cu emoțiile pozitive, puternice, funcționale, cum sunt curiozitatea, bucuria, fericirea, iubirea și mulțumirea. De obicei se manifestă auto-punitiv și este critic cu el însuși, îi lipsește abilitatea de a empatiza și de a-i păsa de propria persoană. În același timp, are tendința să se îndepărteze de ceilalți oameni și este foarte sensibil la rejecție și criticism. Tendința lui de retragere și sensitivitatea sa se reflectă negativ la nivelul relațiilor interpersonale, fapt ce-l face să fie și mai izolat.

În ceea ce privește cauzele depresiei la adolescent, un factor major de risc este reprezentat de istoricul familial al depresiei, deoarece studiile au arătat că incidența cazurilor de depresie la copil și adolescent este mai mare în familiile în care și părinții suferă sau au suferit de depresie. Un alt factor important este stresul. Poate fi vorba despre stresul din familie, fie că familia traversează un eveniment dificil (de exemplu divorțul părinților sau pierderea unei persoane dragi), fie avem de-a face cu părinți autoritari, care exercită o presiune și un control exagerat asupra adolescentului. De asemenea, poate fi vorba despre stresul legat de performanțele școlare. În acest caz, adolescentul fiind suprasolicitat la școală și nereușind să facă față cerințelor, se teme în același timp și de reacția părinților la rezultatele lui școlare slabe. Dacă părinții reacționează agresiv sau punitiv, atunci copilul va înțelege că dragostea părinților este condiționată de performanțele lui, motiv pentru care se va simți neajutorat și deznădăjduit, lipsit de speranța că lucrurile ar putea să se îmbunătățească într-un viitor apropiat. O altă cauză frecventă a depresiei la adolescent este confuzia de identitate sexuală. În acest caz adolescentul se simte respins și izolat în grupul de prieteni, neînțeles, diferit de ceilalți, are gînduri de inutilitate și lipsă de speranță. În plus, părinții nu-l acceptă și încearcă din răsputeri să-l schimbe, îl controlează exagerat, îi monitorizează foarte strict toate interacțiunile sociale și îi restricționează complet activitățile.

Toate aceste experiențe actuale sunt interpretate de adolescent ca fiind pierderi sau eșec, copilul trăind profunde sentimente de neputință, se simite învins, prins în capcană, rușinat, iar rezultatul este depresia.  Cu timpul, adolescentul pierde abilitatea de a procesa experiențele emoționale în termeni de forțe și resurse și de a răspunde în moduri mai pozitive și cu speranță la situațiile și evenimentele curente. Reziliența este pierdută, iar adolescentul își experiențiază sinele ca fiind neputincios sau condamnabil și demn de dispreț, adică slab sau rău.

Spre deosebire de adulți, adolescenții sunt mult mai tranșanți și au tendința de a găsi soluții extreme pentru a-și manifesta suferința sau pentru a atrage atenția asupra suferinței lor. Foarte frecvent pot apela la gesture de auto-rănire, cum ar fi să se taie cu lama pe mâini sau pe picioare. Acest gest este un strigăt disperat de ajutor. Copilul conștientizează suferința și, neavând curajul sau negăsind deschiderea necesară spre a discuta cu părinții, încearcă să le comunice astfel că suferă. Dacă mesajul nu este recepționat în repetate rânduri, crește explonențial riscul de suicide.

Este extrem de important ca părinții să fie foarte atenți la orice semn fizic și la orice schimbare de dispoziție a adolescentului, deoarece intervenția psihologică timpurie poate preveni gesturile de disperare ale copilului și-l poate ajuta să-și recapete echilibrul emotional și încrederea în viață.