În funcționarea normală, emoțiile sunt resurse esențiale și adaptative care ajută individul uman nu numai să supraviețuiască, dar și să se dezvolte mai eficient și să ducă o viață mai satisfăcătoare. Capacitatea omului de a-și accesa, regla și utiliza propriile emoții este cunoscută sub denumirea de inteligență emoțională (Greenberg, 2002). Deoarece emoțiile fac parte din viața interioară extrem de bogată a omului, iar omul este constituit din trasături multiple și adesea contradictorii, în mod obișnuit acesta are tendința de a trăi emoții multiple și contradictorii. Acestea rezultă în principiu din interacțiunea dintre trăsăturile de personalitate ale individului și situațiile de viață prin care trece.

Relația dintre sine și lumea în care trăiește individul uman este una dinamică, de interdeterminare reciprocă, denumită de Leslie Greenberg dialectic constructivă. Ideea de bază este că această relație se află într-un proces dinamic de modificare, în care atât individul cât și mediul se schimbă în permanență. (Elliott & all., 2004)

Tocmai datorită acestei complexități, sistemul emoțional uman poate deveni disfuncțional, iar acest lucru se poate produce într-un număr mare de moduri diferite. Incapacitatea sau chiar refuzul de a-și accesa propriile emoții sau aspecte ale propriei experiențe emoționale poate duce la deprivarea individului de informații extrem de valoroase și cu mare valoare adaptativă. O altă dificultate frecventă apare atunci când cel mai adaptativ răspuns emoțional este ascuns în spatele altor răspunsuri emoționale, ca atunci când frica se ascunde în satele furiei. În plus, persoanele care au probleme legate de reglarea emoțională pot fi copleșite de emoții puternice și dureroase sau, din contră, pot fi anesteziate și se pot distanța de propriile emoții.

Teoria proces-experiențială descrie de asemenea cum se schimbă oamenii, inclusiv cum învață să-și acceseze și să-și utilizeze emoțiile pentru a se auto-ghida spre cele mai potrivite acțiuni menite a face față situațiilor stresante și a-și regla emoțiile. Relațiile, inclusiv relația terapeutică, pot facilita învățarea emoțională, în primul rând prin furnizarea unui context de siguranță și suport. Acest context stimulează clientul să lucreze activ cu experiențele sale emoționale contradictorii, fapt ce-l ajută în final să dezvolte noi experiențe și o mai bună acceptare de sine.

Emoția este fundamentală în construcția sinelui și este un determinant cheie al auto-organizării. La cel mai basic nivel de funcționare, emoțiile reprezintă o formă adaptativă de procesare a informațiilor și de pregătire pentru acțiune, ele având rolul de a orienta omul în mediul său și de a-i promova starea de bine. Emoțiile au de asemenea rolul de a informa individul dacă o nevoie, valoare sau scop important poate fi atins sau, din contă, poate fi alienat într-o situație dată. Emoțiile sunt totodată implicate în stabilirea priorităților și sunt tendințe de a acționa în urma evaluării situației, luând în calcul scopurile, nevoile și preocupările persoanei.

Emoția este un fenomen cortical complet diferit de gândire. Are propriile baze neurochimice și fiziologice și reprezintă un limbaj unic prin care creierul uman se exprimă. Sistemul limbic este implicat fundamental în răspunsurile emoționale. Acesta guvernează multe dintre procesele fiziologice ale organimului uman, influențând automat sănătatea fizică.

Reglarea emoțională pe care o persoană o activează într-o situație de stres poate fi adaptativă sau disfuncțională.

Reglarea emoțională adaptativă este abilitatea persoanei de a tolera, a fi conștient, a pune în cuvinte și a utiliza adaptativ emoțiile pentru a-și regla starea de distres și pentru a-și promova nevoile și scopurile. (Greenberg, 2002)

De-a lungul timpului, un număr mare de studii au arătat impactul important al experienățelor timpurii de atașament asupra capacității oamenilor de a-și regla emoțiile, precum și asupra funcționării lor neurofiziologice. Un alt aspect important al reglării emoționale adaptative implică capacitatea de control al propriei anxietăți și de ajustare a niveului general de activare emoțională. (Elliott & all., 2004)

Pentru fiecare sarcină sau situație particulară există un nivel optim de activare emoțională. Să luăm ca exemplu o situație obișnuită de stres cotidian: vorbitul în public. Astfel, dacă ne pregătim să ținem un discurs în public, un nivel moderat de activare emoțională va da prezentării energie și va atrage audiența. În schimb, dacă activarea este prea redusă persoana riscă să facă o prezentare plictisitoare, monotonă, care să nu stârnească interesul publicului. Pe de altă parte, dacă nivelul activării emoționale este prea ridicat, persoana poate să piardă firul prezentării, să treacă de la o idee la alta prea rapid și să nu poată fi urmărit de audiență, sau poate chiar să se blocheze datorită emoțiilor. De aceea, reglarea emoțională eficientă implică abilitatea noastră de a accesa, amplifica, tolera și reduce nivelul activării noastre emoționale, cu scopul adaptării eficiente la cerințele situației.

Capacitatea noastră de a ne regla adaptativ emoțiile vine în mare parte din experiențele timpurii de atașament cu părinți resonsabili. Astfel, când copilul este agitat și emoționat, părinții pot utiliza modalități eficiente pentru a-l ajuta să se calmeze: încurajarea, suportul emoțional, schimbarea direcției de focusare a atenției spre ceva mai atractiv sau sprijinul în a exprima în cuvinte ce anume îl deranjează sau înfurie. Părinții responsabili își ajută copilul să-și acceseze emoțiile jucându-se cu el, spunându-i sau citindu-i povești cu încărcătură emoțională pozitivă, furnizând exemple autentice de exprimare emoțională și de acțiuni bazate pe emoții. Dacă părinții sunt ”antrenori emoționali” buni, ei vor recunoaște emoțiile copilului lor, le vor valida și vor empatiza cu el, ajutându-l să învețe moduri eficiente de exprimare socială a emoțiilor cu finalitatea atingerii scopurilor. (Greenberg, 2002)

Reglarea emoțională disfuncțională se produce atunci când persoana experiențiază stări afective negative acute sau cronice relaționate cu dereglări în sistemele sale emoționale. Atât depresia cât și anxietatea sunt, de cele mai multe ori, încercări ale clientului de a regla stări emoționale negative. Incapacitatea de a-și regla propriile emoții este o formă generală de disfuncție, iar dificultățile de reglare emoțională includ atât probleme de activare emoțională prea redusă, cât și de activare emoțională prea ridicată.

Dacă individul este mult prea activat de sarcina pe care încearcă să o îndeplinească, acesta va deveni dezorganizat sau ”paralizat” și nu va reuși să-și îndeplinească ceea ce și-a propus. Dacă în schimb este subactivat, el va fi ineficient și încet și nu va putea atinge performanța sa maximă. Acest client va fi incapabil să-și acceseze schemele emoționale de care are nevoie pentru a-și ghida acțiunile, iar comportamentul său va fi lipsit de direcție și scop.

Accesarea maladaptativă a emoțiilor apare atunci când persoana este copleșită de emoții negative, stresante, sau nu mai poate ieși dintr-o stare emoțională în care a intrat. Supra-activarea emoțională duce la stres, dezorganizare și incapacitate de a acționa. În plus, individul trăiește adesea emoțiile puternice ca periculoase și traumatice, fapt ce poate duce la încercarea acestuia de a evita total emoțiile. Rezultatul ulterior poate fi evitarea emoțională, care este una dintre formele cele mai importante de dificultate post-traumatică. Mai mult, oamenii rămân adesea blocați într-o stare emoțională negativă de durată (emoție primară maladaptativă) și, deoarece aceasta nu-l ajută să inițieze strategii eficiente de coping, devin dezorganizați și nu se pot degaja de schema emoțională neprocesată și nesimbolizată care le domină experiența.

Supra-activarea emoțională duce adesea la apariția problemei opuse, și anume încercarea maladaptativă de a trăi emoția respectivă. Încercarea de a suprima sau evita emoțiile în întregime sau de a reduce foarte mult nivelul de activare emoțională poate duce la dereglare emoțională sub forma efectului de recul emoțional, sau la creșterea foarte mare în intensitate a emoțiilor. Mai mult, controlul excesiv al emoțiilor poate face oamenii să se comporte impulsiv atunci când scapă de autocontrolul excesiv, fapt ce se manifestă prin comportamente excesive.

Patternurile învățate de reglare emoțională sunt strâns relaționate cu stilul de atașament al persoanei. Combinate cu temperamentul înăscut, experiențele timpurii ale copilului cu părinții din perioadele de distres emoțional sunt critice în construirea patternului de atașament al acestuia, pattern pe care îl va păstra și în viața adultă. Dacă copilul are un temperament slab, este sensibil și ușor de rănit, iar părinții l-au suprastimulat și nu l-au controlat foarte mult, atunci acesta va dezvolta un pattern de atașament anxios și tendința de a se supra-activa emoțional. În schimb, dacă copilul nu este foarte sensibil, iar părinții lui l-au substimulat și l-au controlat excesiv, acesta va dezvolta un stil de atașament caracterizat prin desconsiderare, va fi distant și sub-activat emoțional. De asemenea, stilul de atașament timpuriu caracterizat prin neglijare sau abuz va fi internalizat ca auto-abuziv și auto-neglijant, ducând la încercări ulterioare disfuncționale de reglare emoțională. (Elliott, 2004)