Evaluarea psihologică a persoanelor traumatziate este o formă particulară de evaluare clinică, ea trebuind să respecte o serie de etape de screening.

În prima etapă este extrem de important să stabilim existența unor condiții de pericol iminent pentru client și pentru mediul său. Acest lucru se poate realiza prin interviu clinic. Ne interesează să identificăm dacă: există un pericol de moarte iminentă sau de pierdere a unei funcții vitale pentru client; clientul este incapacitat și nu-și poate asigura propria siguranță; există pericolul suicidului; clientul reprezintă un pericol pentru alții; mediul psiho-social imediat al clientului este nesigur. Dacă una sau mai multe dintre aceste condiții sunt îndeplinite, atunci clientul trebuie referit de urgență serviciilor de asistență specializate: spital de psihiatrie, servicii de asistență socială, etc.

După ce ne-am asigurat că acești factori nu există sau ei au fost rezolvați, etapele de diagnostic clinic sunt următoarele:

1. Diagnosticul stabilității psihologice și a rezistenței la stres – se realizează prin interviu clinic.
2. Investigarea particularităților expunerii și răspunsului la traumă – interviul se centrează pe descrierea evenimentului traumatic din punct de vedere al caracteristicilor lui obiective: durată, frecvență, intensitate, exemple etc.). Este extrem de important ca, înainte de această etapă, psihologul să stabilească o relație de testare clinică suportivă, bazată de încredere, empatie și acceptare necondiționată.
3. Evaluarea efectelor traumei prin răspunsurile de tip procesual (informații culese de psiholog pe parcursul interviului clinic, prin observație directă), răspunsurile de activare (aparriția bruscă a emoțiilor posttraumatice, a amintirilor și cognițiilor), răspunsurile de activare indirectă (nivelul de stres posttraumatic experiențiat, gradul în care reexperiențierea traumei este blocată prin disociație sau prin alte răspunsuri de evitare etc.), răspunsurile de evitare (clientul descrie evenimentul traumatic fără a manifesta reacții emoționale, apar mecanisme defensive precum negarea sau suprimarea gândurilor etc.), dereglări ale afectelor (tolerare ridicată a stărilor interne dureroase sau modularea afectelor), disturbanță relațională.

Instrumente standardizate de evaluare a persoanei traumatizate

Având în vedere faptul că, de foarte multe ori, persoanele care au trăit un eveniment traumatizant nu doresc să vorbească despre el decât după ce s-a stabilit alianța terapeutică, iar simptomele traumei pot lua forme multiple, diagnosticul clinic pe baza unor instrumente standardizate poate fi extrem de util cu acest tip de clienți.

O forma rapidă de identificare a posibilelor evenimente traumatizante este reprezentată de metodele de screening. Acestea iau de regulă forma de interviu sau de chestionar de tip self-report, cel mai adesea cu un număr relativ mic de itemi.

Briere și Spinazzola delimitează, într-un articol publicat în Journal of Traumatic Stress, două tipuri de evaluare în cazul traumei (Brierre & Spinazzolla, 2005):

1. Evaluarea expunerii la evenimentul traumatizant – pentru care autorii prezintă o listă a celor mai utilizate instumente: Potential Stressful Events Interview (PSEI; Falsetti, Resnick, Kilpatrick, & Freedy, 1994; Kilpatrick, Resnick, & Freedy, 1991), Stressful Life Events Screening Questionnaire (SLESQ; Goodman, Corcoran, Turner, Yuan, & Green (1998), și Traumatic Events Scale (TES; Elliott, 1992).
2. Evaluarea simptomelor / consecințelor de tip posttraumatic – pentru care există secțiuni care se adresează expunerii la traumă în două instrumente foarte utilizate pentru a măsura simptomele relaționate cu trauma: Posttraumatic Stress Diagnostic Scale (PDS; Foa, 1995) și Detailed Assessment of Posttraumatic Stress (DAPS; Briere, 2001).

În ceea ce privește evaluarea expunerii la traumă, trebuie să luăm în considerație faptul că majoritatea clienților care prezintă o simptomatologie complexă au traversat de-a lungul vieții un număr semnificativ de experiențe traumatizante, adesea începând de la abuz în perioada copilăriei.

Datorită faptului că atât evenimentele traumatizante din copilărie cât și cele din viața adultă pot produce dificultăți psihologice, simptomatologia curentă a acestor clienți poate reprezenta (Briere, 2004):

1. Efectele unei experiențe traumatizante relativ recente, din viața adultă,
2. Efectele cronice ale unui abuz din copilărie,
3. Efectul aditiv al abuzului din copilărie și al experienței traumatizante recente, din viața adultă (flashback-uri atât ale experiențelor de victimizare din copilărie, cât și din viața adultă),
4. Interacțiunea exacerbată a abuzului din copilărie și a experiențelor traumatizante din viața adultă – aici intrând răspunsurile simptomatice extrem de severe, de regresie, disociere, sau chiar episoade psihotice.

Ca o regulă generală, cu cât numărul de experiențe traumatizante din viața unei persoane este mai mare, cu atât tabloul simptomatologic post-traumatic este mai complex.

În ceea ce privește evaluarea simptomelor / consecințelor de tip posttraumatic se utilizează inventarele clinice multiaxiale, cele mai cunoscute fiind Inventarul Clinic Multiaxial Millon III sau Inventarul Multifazic de Personalitate Minnesota, ediția a 2-a (MMPI-2).