Stresul posttraumatic – o abordare experiențială

În psihoterapia experiențială centrată pe emoții, lucrul cu un client care a trecut printr-un eveniment traumatic pleacă de la înțelegerea măsurii în care evenimentul respectiv a transformat într-o manieră dramatică lumea percepută a clientului. De regulă, un eveniment traumatizant împarte lumea clientului în trei ”momente” fenomenologice: înainte de eveniment, în timpul evenimentului și după eveniment. În experiența clientului, fiecare dintre aceste momente este în același timp o ”lume”, constând într-o imagine particulară a sinelui, a altor persoane și a lumii în ansamblul ei.
Descrierea acestor ”momente-lumi” se bazează pe cercetările fenomenologice ale lui Fischer și Wertz (după Elliot & all., 1989):
1.    Înainte de traumă clientul experiențiază lumea ca fiind sigură. Această lume este ”lumea pre-victimizare”. Ea conține posibilitatea traumei, dar doar la nivel abstract. Persoana se simte întreagă, puternică și imună la rău, sau măcar protejată adecvat de comunitatea din care face parte, alcătuită din persoane serviabile și măsuri de precauție de rutină. În această lume clientul duce o viață obișnuită și progresează spre ducerea la îndeplinire a proiectelor de viață.
2.    În momentul traumei apare ”lumea victimizării”. Sentimentul anterior de siguranță se pierde și, supus terorii, clientul descoperă că a devenit dintr-odată victima unei persoane răuvoitoare sau a unei forțe externe ce nu poate fi controlată (ex.: cutremur, foc etc.). Această persoană sau eveniment amenință de regulă clientul cu sfârșitul existenței. Amenințarea lasă clientul neajutorat, rănit de teroare și vulnerabil. Există și situația în care trauma constă în asistarea neputincioasă ca martor oripilat în timp ce o altă persoană este amenințată, rănită sau chiar ucisă. În ambele cazuri clientul se simte izolat de comunitatea de persoane serviabile și de ajutor (rude, prieteni, vecini etc.). În timpul acestor momente, de regulă timpul pare să se deruleze foarte încet sau chiar să se oprească, în timp ce clientul încearcă să preîntâmpine moartea. Acest moment va fi văzut de client mai târziu ca fiind central în viața sa, împărțindu-i firul vieții în două: înainte și după.
3.    După traumă clientul întră în ”lumea post-victimizare”, el trăind într-o așteptare continuă a unei viitoare victimizări. Clientul experințiază această posibilitate printr-o gamă largă de dificultăți: corpul său este mai anxios și mai ușor de înfiorat, simțurile sunt fin acordate la orice pericol iminent, somnul este persturbat și presărat cu vise terifiante de victimizare recurentă, viitorul este văzut ca prea scurt sau limitat. Speranțele clientului de a obține fericire sau succes sunt puse în așteptare, iar acesta este blocat într-o existență pasivă cu sinele rănit, așteptând fie ceva să se schimbe de la sine, fie să fie supus victimizării (traumei) finale. Pentru a scăpa de intruziunea permanentă a ”lumii victimizării” în existența sa post-victimizare, clientul încearcă să evite gândurile, emoțiile și amintirile relaționate cu trauma, adesea retrăgându-se din activitățile de rutină sau utilizând diverse substanțe (droguri, alcool, medicamente etc.) pentru a-și alina durerea. Din păcate însă, realitatea experienței traumatice se reafirmă încontinuu, lăsând clientul rănit și confuz.
Intervenția experiențială în tulburarea de stres posttraumatic începe cu înțelegerea experienței unice a clientului cu aceste trei ”momente-lume”. Clientul și terapeutul se angajează într-un proces de explorare a percepțiilor și credințelor clientului care au o mare încărcătură emoțională, cunoscute sub numele de ”scheme emoționale”. Acestea sunt organizate de regulă în jurul emoției de frică sau de anxietate, iar identificarea lor îl ajută pe terapeut să înțeleagă epatic experiențele traumatizante ale clientului.
Din perspectiva psihoterapiei proces-experiențiale, tulburarea de stres posttraumatic implică mai multe seturi de scheme concurente:
a)    Schemele emoționale ordinare – sunt caracteristice pentru ”lumea pre-victimizare” și crează dificultăți deoarece evenimentul traumatizant nu poate fi asimilat lor.
b)    Schemele emoționale ”frică – vulnerabilitate” sunt activate în timpul traumei și reprezintă curat ”lumea victimizării” a evenimentului traumatizant propriu-zis. Acestea se centrează în jurul emoției de frică, al percepțiilor asociate (periculozitate) și al tendințelor de acțiune (fugă, evitare).
Când o persoană este victimizată, el/ea experiențiază o profundă provocare a unui set cheie de scheme emoționale, cunoscute și sub numele de ”credințe prețuite”. Aceste ”credințe prețuite” și schemele lor emoționale alternative care implică sinele, pe alții și lumea, au fost descrise de Wertz (1985), Fischer și Wertz (1979) și Janoff-Bulman (1992) și le prezentăm în tabelul 2. (după Elliot & all., 1989)
Exista patru scheme emoționale relaționate cu trauma (după Elliot & all., 1989):
1.    Lumea nesigură: înainte de victimizare majoritatea oamenilor își asumă o schemă emoțională de bază a unei ”lumi sigure”, lume în care mediul lor fizic și social este văzut ca benign în esența lui. După victimizare, această schemă emoțională este înlocuită cu cea în care lumea este văzută ca fiind fundamental nesigură, periculoasă și impredictibilă.
2.    Celălalt răuvoitor: traumele care implică crime sau abuz sexual sunt fundamental interpersonale, comparativ cu cele care implică accidente sau dezastre. Violența interpersonală activează schema emoțională a ”celuilalt” ca puternic, răuvoitor, prădător. După victimizare, această schemă este proiectată pe număr mare de alte persoane, chiar dacă acestea au fost privite anterior ca fiind de ajutor.
3.    ”Celălalt” care nu este de ajutor: victimizarea de asemenea deteriorează credința clientului că ceilalți oameni formează o comunitate pe care se poate baza și care oferă protecție, asistență și grijă. Persoanele ”de ajutor” (familie, prieteni, autorități legale, profesioniști din sănătatea mintală) nu au fost capabili să prevină victimizarea atunci când aceasta s-a produs, motiv pentru care sunt văzuți acum ca fiind absenți, indiferenți și ineficienți.
4.    Sinele vulnerabil: schemele emoționale de ”credințe prețuite” despre putere personală, auto-eficiență, bunătate sau lipsa vulnerabilității au fost provocate de traumă. De obicei, persoana se luptă să nu renunțe la aceste credințe despre sine, dar în același timp adoptă o organizare a sinelui alternativă, în care sinele este experiențiat ca slab, neputincios, fragmentat, vulnerabil, și uneori ca unul care merită o victimizare ulterioară.
Aceste scheme emoționale sunt așa de comune în traumă, încât cunoașterea lor îi dă terapeutului o mai bună capacitate de a înțelege empatic dificultățile emoționale ale clientului său.

Reclame

Despre geaninaciuhan

Data nașterii: 18.09.1971 Locul Nașterii: Targu-Neamț Casătorită cu Dan-Lucian Cucu-Ciuhan Copil: Ciprian-Alexandru STUDII: 1995—Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei—licențiat în psihologie 1997—Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei—Master în psihodiagnostic şi psihoterapie 2000—Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei—Doctorat în psihologie 2005—Societatea de Psihoterapie Experienţială Română—Psihoterapeut formator supervizor în psihoterapie experienţială 2009—Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Management—Master în Management Public
Acest articol a fost publicat în Despre Psihoterapie și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s