Expunerea sistematică evocativă pentru reacții problematice

Modelul expunerii sistematice evocative a fost dezvoltat de psihoterapeuta Laura Rice, cea care i-a deschis lui Greenberg calea spre profesia de psihoterapeut, formându-l în terapia centrată pe client.

Metoda se folosește în special atunci când clientul este confuzionat de o reacție personală particulară, denumită de autoare ”reacție problematică”. Expunerea sistematică evocativă implică întoarcerea cu mare grijă la evenimentele de viață problematice, cu scopul de a le clarifica și de a ajuta clientul să le înțeleagă mai bine. De asemenea, se urmărește stabilirea unei legături între o situație stimul și răspunsul emoțional și comportamental al clientului. În felul acesta se obține accesul la schemele emoționale de bază, care pot fi examinate. (Rice & Saperia, 1984)

Primul pas în expunerea sistematică evocativă este sprijinirea clientului să aducă scenele problematice în ședința terapeutică, utilizând limbajul expresiv și viu colorat. Pentru a face asta, terapeutul utilizează reflecțiile evocative, prin întărirea experienței interioare a clientului și evocându-i emoțiile. Clientul este însoțit de terapeut încet și deliberat prin situația problematică, fiind încurajat să o descrie ca și cum ar vedea un film cu ea. Prin descrierea scenelor în detaliu terapeutul îl ajută pe client să-și acceseze amintirile episodice, permițându-i să-și retrăiască emoțiile în același timp. Scopul este de a ”picta” un tablou verbal al scenei, care să fie viu pentru ambii participanți. Clientul va retrăi în cadrul protejat și sigur al ședinței terapeutice scena problematică și reacția sa la aceasta.

Inițial terapeutul nu se centrează pe experiența emoțională internă a clientului, ci pe reprezentarea concretă și în detaliu a situației. Clientul este rugat să descrie scena și să identifice momentul exact în care a apărut reacția sa problematică. Pe măsură ce reconstruiește scena cu clientul său, terapeutul va avea însă ca scop secundar înțelegerea empatică a experienței emoționale a clientului.

Rice și Saperia (1984) au dezvoltat un model în care au definit stadiile prin care trece clientul pentru a rezolva reacțiile problematice (Rice & Saperia, 1984):

  1. Marker – clientul descrie o reacție personală confuză și neașteptată. Terapeutul identifică și reflectă (verbalizează) markerul către client, apoi îi propune sarcina terapeutică.
  2. Experiența re-evocată – clientul pătreunde în scenă, își amintește și re-experiențiază momentul când a apărut reacția sa neașteptată. Terapeutul încurajează clientul să pătrundă și să re-experiențieze situația.
  3. Urmărirea percepției clientului asupra situației externe și a reacției interne a acestuia – clientul își amintește aspectele izbitoare, frapante ale situației stimul și își explorează propriile reacții afective interne la situația respectivă, precum și propriul construct subiectiv al înțelesului la situație. Terapeutul îl ajută pe client să exploreze percepția asupra situației externe, reacția sa internă și conexiunea dintre ele. De asemenea îl ajută să-și comute atențea între situația externă și reacția internă, în funcție de necesitate.
  4. Rezoluția parțială (puntea de înțeles) – clientul descoperă legătura dintre experiența problematică și propriul său construct asupra situației stimul. Terapeutul ascultă și verbațizează eventuala punte de legătură, măsoară sentimentul continuu al clientului de nedumerire, utilizează ipoteza empatică pentru a-i oferi clientului o posibilă punte de legătură, identifică stilul caracteristic al clientului.
  5. Recunoașterea și re-examinarea schemelor sinelui – clientul recunoaște un exemplu de aspect problematic mai larg al propriului mod de funcționare și explorează scheme alternative ale sinelui și consecințele lor. Terapeutul ascultă și încurajează lărgirea perspectivei, ajută clientul să exploreze sensuri mai largi și implicațiile care reies din acestea, ajută clientul să exploreze scheme alternative ale sinelui.
  6. Considerarea unei noi opinii (rezoluție completă)– clientul capătă o nouă viziune asupra aspectelor importante ale propriei funcționări, iar sinele dezirabil se schimbă și se simte suficient de puternic pentru a implementa schimbările. Terapeutul ascultă și explorează noile înțelesuri și implicațiile acestora pentru schimbare.
Reclame

Despre geaninaciuhan

Data nașterii: 18.09.1971 Locul Nașterii: Targu-Neamț Casătorită cu Dan-Lucian Cucu-Ciuhan Copil: Ciprian-Alexandru STUDII: 1995—Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei—licențiat în psihologie 1997—Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei—Master în psihodiagnostic şi psihoterapie 2000—Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei—Doctorat în psihologie 2005—Societatea de Psihoterapie Experienţială Română—Psihoterapeut formator supervizor în psihoterapie experienţială 2009—Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Management—Master în Management Public
Acest articol a fost publicat în Despre Psihoterapie și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s