La indienii Sioux exista o tradiţie care prevedea ca tânărul adolescent să plece într-o călătorie a maturizării în căutarea unui vis, îmbrăcat doar cu pânza din jurul şoldurilor şi mocasini. Flămând, însetat şi obosit, băiatul trebuia să aibă un vis în a patra zi, care trebuia să-i dezvăluie calea vieţii sale. Când se întorcea acasă, el trebuia să povestească visul bătrânilor tribului, care îl interpretau conform unei practici străvechi. Acest vis îi spunea dacă era destinat să fie un bun vânător, un mare războinic, un expert în “arta” furtului de cai, specialist în confecţionarea armelor, lider spiritual, preot sau vraci.

De asemenea, visul dezvăluia dacă băiatul avea să se comporte de-a lungul vieţii într-un mod dezadaptat. Spre exemplu, dacă visa luna sau un bivol, tânărul avea să se comporte ca un travestit, iar dacă visa pasărea deşertului avea să înebunească.

Oricum, nunărul rolurilor pe care o persoană putea să le joace în viaţă era destul de mic pentru un bărbat şi mult mai mic pentru o femeie. Majoritatea oamenilor erau “generalişti” şi foarte puţini îşi permiteau să fie “specialişti”. Rolurile erau învăţate în familie şi comunitate, la şcoala vieţii.

Pe vremea când Erik Erickson i-a vizitat pe indienii sioux, lucrurile stăteau cu totul altfel. Ei locuiau într-o rezervaţie, printre ziduri. Principala lor sursă de hrană şi îmbrăcăminte fusese de mult timp vânată până la exterminare, iar patternurile vieţii lor le fuseseră luate de eforturile guvernelor americane de a-i transforma pe indieni în americani.

Copiii trebuiau să stea în internate cea mai mare parte a anului, din credinţa că civilizaţia şi prosperitatea vin odată cu educaţia. În aceste şcoli ei învăţau o mulţime de lucruri care contraziceau ceea ce învăţaseră acasă. Erau învăţaţi standardele albilor privind curăţenia şi frumuseţea, care contraziceau standardele lor, ce promovau modestia. Erau învăţaţi să intre în competiţie, fapt care contrazicea tradiţia lor, ce promova egalitarismul. Erau învăţaţi să-şi exprime liber opiniile, în timp ce tradiţia îi învăţa să fie liniştiţi. Cu alte cuvinte, profesorii lor albi îi considerau elevi cu care era aproape imposibil de lucrat, în timp ce părinţii lor îi considerau corupţi de o cultură străină. Cu timpul, cultura lor originală a dispărut, dar noua cultură nu furniza toate substituţiile necesare. Nu mai era nici o călătorie în căutarea viselor şi nu mai erau nici roluri sociale la care să viseze adolescenţii.

Erickson a fost impresionat de dificultăţile pe care le înfruntau copiii şi adolescenţii Sioux pe care i-a observat. Dar creşterea şi găsirea propriului loc în lume nu este uşoară nici pentru mulţi copii de orice altă cultură. Şi el dădea următoarele exemple din cultura americană:

• afro-americanii se luptă să-şi formeze o identitate din rădăcinile africane, din cultura lipsei de putere şi a sărăciei şi din cultura majorităţii albe care îi înconjoară;
• americanii de origine asiatică sunt prinşi între tradiţiile asiatice şi cele americane;
• copii americani din mediul rural se integrează greu în societate.

În societăţile tradiţionale (acum 50 sau 100 de ani), tânărul îşi privea cu admiraţie părinţii, rudele, vecinii sau profesorii. Ei erau persoane decente, care munceau în credinţă şi tânărul dorea să fie ca ei, să le urmeze destinul, meseria, îi lua ca model de viaţă.

În ziua de astăzi, majoritatea tinerilor îşi aleg modele din mass-media, în special de la televizor. Este uşor de înţeles de ce: oamenii de la televizor sunt mai frumoşi, mai bogaţi, mai deştepţi, mai sănătoşi şi mai fericiţi decât oricine din preajma noastră. Din păcate, ei nu sunt reali. Mulţi studenţi în anul I sunt rapid dezamăgiţi că domeniul pe care l-au ales necesită multă muncă şi studiu (psihologia are nevoie de statistică?!), pentru că la televizor nu este aşa. Mai târziu, mulţi tineri sunt surprinşi de faptul că slujbele pentru care au muncit atât de mult ca să le obţină nu sunt atât de creative şi de glorioase şi nu aduc chiar atâta împlinire pe cât credeau ei. Lucrurile nu stau aşa la televizor. De accea nu este surprinzător faptul că mulţi tineri apelează la droguri sau alcool, şi implicit la viaţa ireală pe care acestea o oferă. Poate mulţi dintre noi ar avea nevoie la trecerea din adolescenţă la viaţa adultă de o călătorie în căutarea unui vis. Erickson a recunoscut că lui i-ar fi prins tare bine.

Orientarea psihologică pentru care este cunoscut Erik Erikson şi pe care el a dezvoltat-o pornind de la psihanaliza lui Freud este psihologia ego-ului. El acceptă ideile lui Freud ca fiind corecte, inclusiv mult controversatele idei legate de complexul lui Oedip, dar acceptă în acelaşi timp şi ideile legate de ego adăugate de psihanaliştii Heinz Hartman şi Anna Freud. El însă este mult mai orientat spre societate şi cultură decât ceilalţi psihanalişti tradiţionalişti şi are tendinţa de a elimina rolul instinctelor şi al inconştientului.

Cea mai importantă latură a muncii sale este rafinarea şi extinderea teoriei lui Freud referitoare la stadiile dezvoltării personalităţii.

Erickson spune că dezvoltarea funcţionează după principiul epigenetic. Acest principiu prespune că personalitatea noastră se dezvoltă parcurgând opt etape predeterminate. Progresul nostru la fiecare stadiu este determinat în parte de succesul sau insuccesul pe care l-am avut la toate celelalte stadii anterioare. El face comparaţia cu un boboc de trandafir, ale cărui petale se deschid într-o anumită ordine, predeterminată genetic. Dacă intervenim în ordinea naturală trăgând de o petală prematur, stricăm dezvoltarea întregii flori.

Fiecare stadiu implică anumite sarcini de dezvoltare de natură psihosocială. În pură tradiţie freudiană, Erickson le numeşte crize psihosociale, dar ele sunt mult mai elaborate decât implică termenul utilizat.

Fiecare stadiu are un timp optim. Nu are nici un rost să grăbim copiii să devină adulţi, aşa cum fac părinţii obsedaţi de succes. De asemenea, nu este posibil nici să încetinim procesul sau să încercăm să ne protejăm copii de cerinţele vieţii. Există un timp potrivit pentru fiecare sarcină.

Dacă un stadiu este trecut cu bine, noi căpătăm o anumită virtute, eficacitate sau putere psihosocială, care ne va ajuta în următoarele stadii ale vieţii noastre. Pe de altă parte, dacă nu reuşim prea bine la un anumit stadiu al dezvoltării noastre, noi dezvoltăm anumite tendinţe dezadaptative sau chiar simptome psihopatologice, care ne vor prejudicia toată dezvoltarea ulterioară. Dintre acestea, cele mai grave sunt simptomele psihopatologice, care implică foarte puţin din aspectul pozitiv şi foarte mult din aspectul negativ al sarcinii de dezvoltare (ex: o persoană care nu poate avea încredere în ceilalţi). Tendinţele dezadaptative nu sunt chiar aşa de rele şi implică mai mult din aspectul pozitiv şi mai puţin din aspectul negativ al sarcinii de dezvoltare (ex: o persoană care are prea
multă încredere în ceilalţi).

Erickson vorbeşte şi de interacţiunea dintre generaţii, pe care o numeşte mutualitate. Freud scosese în evidenţă faptul că copiii sunt influenţaţi decisiv în dezvoltarea lor de către părinţi. Erickson subliniază că şi copiii la rândul lor influenţează dezvoltarea
părinţilor lor. Spre exemplu, venirea pe lume a unui copil schimbă radical
viaţa unui cuplu, împingându-i astfel pe părinţi la un nou stadiu în
dezvoltarea lor. La fel se întâmplă şi la a treia generaţie. Mulţi dintre noi
am fost influenţaţi considerabil în dezvoltarea noastră de către bunici iar noi
la rândul nostru i-am influenţat pe bunicii noştri în propria lor dezvoltare.

Un foarte bun exemplu de mutualitate este cel al mamei adolescente. Deşi mama şi copilul pot avea o viaţă bună împreună, adesea mama este încă implicată în sarcinile adolescenţei sale, ca definirea identităţii sau a locului în societate. Relaţia pe care o are sau a avut-o cu tatăl copilului poate fi una imatură şi, dacă nu se căsătoresc, ea va trebui să facă faţă în acelaşi timp problemelor ce implică găsirea şi dezvoltarea unei noi relaţii. Copilul, pe de altă parte, are propriile lui nevoi, cea mai importantă fiind de a avea o mamă matură şi capabilă să-l îngrijească. Dacă părinţii mamei vin în ajutor, atunci ei sunt puşi în situaţia de a-şi lăsa deoparte propriile sarcini de dezvoltare şi să se întoarcă la un stil de viaţă pe care l-au depăşit, fapt care lui i se va părea extrem de solicitant.