Anxietatea de separație la copil

Tulburările anxioase sunt cele mai frecvente tulburări psihice la copil, ele afectând 32% din populația cu vârste sub 16 ani. Cea mai comună dintre aceste tulburări este anxietatea de separație, studiile arătând că, până la adolescență, aproximativ 8% dintre copii au îndeplinit într-un anumit moment al vieții criteriile tulburării, cu o prevalență mai mare a simptomelor înainte de vârsta de 8 ani. (Merikangas et al. 2010)

Diagnosticul anxietății de separație în copilărie este asociat cu un risc crescut de tulburări mentale în următoarele etape ale vieții, în special dezvoltarea în viața adultă a unor tulburări anxioase multiple, panică și depresie. (Cooper-Vince C. E. & all., 2013)

Principalul simptom după care se recunoaşte această tulburare este anxietatea excesivă în legătură cu separarea de cei de care copilul este ataşat. Când survine separarea, copilul poate experimenta o anxietate mergând până la panică. Reacţia depăşeşte pe cea aşteptată la nivelul de dezvoltare al copilului.

Această anxietate depăşeşte ceea ce este expectat de la nivelul de dezvoltare al individului. Perturbarea trebuie să dureze o perioadă de cel puţin 4 săptămâni, să înceapă înainte de etatea de 18 ani şi să cauzeze o detresă sau deteriorare semnificativă clinic în domeniul social, şcolar (profesional) ori în alte domenii importante de funcţionare. Diagnosticul nu este pus dacă anxietatea survine exclusiv în cursul unei tulburări de dezvoltare pervasivă, al schizofreniei sau al altor tulburări psihotice, ori, la adolescenți sau la adulţi, dacă anxietatea de separare este explicată mai bine de panica cu agorafobie. (DSM-IV-TR, 2000)

Criteriile de diagnostic DSM-IV-TR pentru anxietatea de separație :

A. Anxietate excesivă şi inadecvată evolutiv referitoare la separarea de casă sau de cei de care individul este ataşat, evidenţiată prin trei (sau mai multe) din următoarele:

(1) detresă excesivă recurentă când survine sau este anticipată separarea de casă sau de persoşneie de ataşament major;

(2) teamă excesivă şi persistentă în legătură cu pierderea sau posibila vătămare care s-ar putea întâmpla persoanelor de ataşament major;

(3) teama excesivă şi persistentă că un eveniment nefericit va duce la separarea de o persoană de ataşament major (de ex., a fi pierdut ori a fi răpit);

(4) opoziţie sau refuz persistent de a merge la şcoală sau în altă parte din cauza fricii de separare;

(5) teamă sau opoziţie excesivă şi persistentă ia a rămâne acasă, singur sau fără persoanele de ataşament major, ori în alte situaţii, fără adulţi importanţi;

(6) opoziţie sau refuz persistent de a merge la culcare, fără să fie alături o persoană de ataşament major orhde a adormi departe de .casă;

(7) coşmaruri repetate implicând tema separării;

(8) acuzarea repetată de simptome somatice (cum ar fi :de durerile de cap, durerile de stomac, greaţa sau voma) când survine sau este anticipată separarea de,persoanele de ataşament major.

B. Durata perturbării este de cel puţin 4 săptămâni

C. Debutul are loc înainte de etatea de 18 ani.

D. Perturbarea cauzează o detresă sau deteriorare semnificativă clinic în funcţionarea socială, şcolară (profesională) sau în alte. Domenii de funcţionare importante.

E. Perturbarea nu survine, exclusiv în cursul, unei tulburări de dezvoltare pervasivă, al schizofreniei ori alaltei tulburări psihotice şi, la, adolescenţi şi la adulţi, nu este justificată mai bine de panica cu agorafobie.

Copilul care suferă de anxietate de separare este incomodat când călătoreşte departe de casă sau de alte locuri familiare. El refuză să-şi viziteze prietenii, să meargă în tabară sau la şcoală, să doarmă la un prieten. Poate fi incapabil să stea singur într-o cameră. Prezintă un comportament adeziv, strâns lipit de părinţi, urmărindu-i prin toată casa.

Pe lângă aceste simptome comportamentale, atunci când copilul anticipează o eventuală separare apar şi o serie de acuze somatice: dureri gastrice, cefalee, greaţă. La copiii mai mari şi la adolescenţi apar simptome cardiovasculare: palpitaţii, ameţeală, leşinuri.

Când sunt separaţi de persoanele de care sunt ataşaţi aceşti copii sunt adesea preocupaţi de frici morbide, cum că acestor persoane sau lor înşişi le poate surveni o boală sau un accident. Îşi exprimă teama de a nu fi pierduţi şi de a nu se mai întâlni niciodată cu persoanele respective. Copiii mici au preocupări mai puţin specifice, mai amorfe. Pe măsură ce copilul creşte, fricile se pot sistematiza în jurul unor pericole potenţiale identificabile.

Aceşti copii pot prezenta episoade recurente de retragere socială, apatie, tristeţe sau dificultate de concentrare în muncă sau în joc. Ocazional pot deveni violenţi faţă de o persoana care forţează separarea.

Pe lângă aceste simptome, pot apărea o serie de elemente asociate:

1. frica de întuneric – poate relata că vede ochi aţintiţi asupra lor în întuneric, că animale mitice îi privesc feroce, ori că nişte creaturi sângeroase se reped la el;

2. dispoziţia depresivă – devine mai persistentă în decursul timpului, justificând diagnosticul adiţional de distimie sau de depresie majoră;

3. sunt pretenţioşi, intrusivi şi cu o necesitate de atenţie constantă;

4. se plânge că nimeni nu-l iubeşte sau nu are grijă de el şi că doreşte să fie mort, în special dacă separarea este forţată;

4. alţii sunt extrem de conştiincioşi, supuşi şi dornici să placă;

5. când nu sunt făcute nici un fel de cereri de separare, copiii cu anxietate de separare nu au de regulă dificultăţi interpersonale.

În formele sale severe, tulburarea poate fi foarte incapacitantă, copilul fiind incapabil să frecventeze şcoala şi să funcţioneze independent.

Această tulburare se dezvoltă după unele stresuri de viaţă, de regulă o pierdere, moartea unei rude sau a unui animal iubit, o maladie a copilului sau a unei rude ori o schimbare în ambianţa copilului. Este mai frecventă în familiile strâns unite şi afectuoase.

Reclame

Despre geaninaciuhan

Data nașterii: 18.09.1971 Locul Nașterii: Targu-Neamț Casătorită cu Dan-Lucian Cucu-Ciuhan Copil: Ciprian-Alexandru STUDII: 1995—Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei—licențiat în psihologie 1997—Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei—Master în psihodiagnostic şi psihoterapie 2000—Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei—Doctorat în psihologie 2005—Societatea de Psihoterapie Experienţială Română—Psihoterapeut formator supervizor în psihoterapie experienţială 2009—Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Management—Master în Management Public
Acest articol a fost publicat în Despre copii și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s