Rolul părinților în evaluarea corectă a copilului

Primele informaţii despre un copil se primesc de obicei de la părinţi. Aceştia petrec mai mult timp cu copilul şi au astfel posibilitatea să observe comportamentul lui în mai multe situaţii. Ei îşi cunosc copilul mai bine decât oricine altcineva. De asemenea, copiii manifestă mai uşor în faţa părinţilor comportamente emoţionale extreme.

Modalitatea de bază prin care se culeg informaţiile de la părinţi este interviul de anamneză. Terapeutul trebuie să ţină cont însă de o serie de probleme ce pot apărea şi care pot fi de natură a perturba implicarea părinţilor în terapie. Prima problemă este legată chiar de implicarea acestora în procesul psihoterapeutic. Din acest punct de vedere putem vorbi despre trei categorii de părinţi: reticenţi, pasivi şi activi.

           Părinţii reticenţi sunt cei care iau ca pe un afront personal referirea copilului lor la un cabinet psihologic, fie el şi cel din incinta şcolii. Motivele lor pot fi multiple, plecând de la stigmatul social negativ de care încă se “bucură” psihoterapia în ţara noastră şi terminând cu nivelul subcultural care îi împiedică să vadă utilitatea demersului. Este important de reţinut faptul că în societatea noastră părinţii au controlul absolut asupra a ceea ce se întâmplă cu copiii lor şi, în ciuda sfaturilor de la învăţători sau psihologi, ei decid dacă problemele acestora sunt suficient de serioase pentru a necesita tratament. Un terapeut trebuie să înţeleagă că, din motive practice, boala mentală la copil este definită în funcţie de părinţi, şi deci trebuie să lucreze între aceşti parametri. El trebuie să înţeleagă modul în care părinţii definesc problemele emoţionale.

           Părinţii pasivi sunt acei părinţi care, deşi au urmat sfatul învăţătorului şi au dus copilul la cabinetul psihologic, consideră că rolul lor se încheie aici şi singura lor pretenţie este ca la terminarea ciclului necesar de şedinţe copilul să iasă pe uşă vindecat şi ei să-şi poată continua viaţa liniştiţi. Psihoterapeutul se poate confrunta chiar şi cu refuzul părinţilor de a da ochii cu el, în acest caz nemaifiind vorba de interviu de anamneză. Se pot găsi însă şi modalităţi alternative de a culege măcar minimul de date necesar terapiei.

          Părinţii activi sunt acei părinţi care solicită ei cabinetul psihologic sau, chiar dacă o fac la sugestia învăţătorului sau dirigintelui, se implică activ în procesul terapeutic. Trebuie însă să ţinem cont de faptul că părinţii sunt implicaţi emoţional în dificultăţile copilului şi pot distorsiona descrierile.

O a doua problemă este legată deci de faptul că adesea părinţii sunt o parte a problemei, o cauză parţială sau fundamentală a tulburării copilului. Ei pot modifica informaţiile date terapeutului fie inconştient, fie conştient, dintr-un puternic sentiment de vinovăţie.

În timpul interviului de diagnostic se observă diferenţele dintre părinţi în rapoartele lor despre copil. Acest lucru este important atât pentru tratamentul de mai târziu, cât şi pentru înţelegerea factorilor etiologici implicaţi în dezvoltarea dificultăţilor emoţionale ale copilului. În multe cazuri, distorsionarea informaţiilor şi diferenţele dintre părinţi pot avea o importanţă mult mai mare decât informaţia originală. Aceasta pentru că, oricare ar fi orientarea terapeutică, părinţii sunt direct sau indirect o parte a tratamentului. De fapt, părinţii controlează accesul terapeutic la copil şi deci cunoaşterea unui copil poate fi fără folos dacă terapeutul nu înţelege părinţii şi nu îi ajută să continue tratamentul.

Altă sursă de informaţie sunt fraţii şi familia extinsă. Oricine trăieşte în aceeaşi casă poate da informaţii importante, adesea dintr-o perspectivă nouă şi folositoare. Uneori oamenii care nu locuiesc în aceeaşi casă dar au o influenţă importantă asupra familiei sau o relaţie apropiată cu copilul pot fi surse importante de informaţie.

Reclame

Despre geaninaciuhan

Data nașterii: 18.09.1971 Locul Nașterii: Targu-Neamț Casătorită cu Dan-Lucian Cucu-Ciuhan Copil: Ciprian-Alexandru STUDII: 1995—Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei—licențiat în psihologie 1997—Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei—Master în psihodiagnostic şi psihoterapie 2000—Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei—Doctorat în psihologie 2005—Societatea de Psihoterapie Experienţială Română—Psihoterapeut formator supervizor în psihoterapie experienţială 2009—Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Management—Master în Management Public
Acest articol a fost publicat în Despre părinți și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s