În psihoterapie, prima şedinţă are un rol extrem de important. Tonul ei depinde foarte mult de cadrul organizatoric în care se desfăşoară. Astfel, dacă ea se desfăşoară în cabinetul unui consilier şcolar, atunci probabil că elevul a fost trimis la terapie de către învăţător sau diriginte, cu sau fără implicarea activă a părinţilor. Dacă însă şedinţa se desfăşoară într-un cabinet privat, atunci colaborarea din partea părinţilor este maximă, dar este posibil să nu se poată conta prea mult pe colaborarea învăţătorului. În oricare dintre situaţii, ar fi ideal ca ambele laturi implicate, adică atât învăţătorul, cât şi părinţii să colaboreze îndeaproape cu terapeutul.

Indiferent de locul de desfăşurare al terapiei, cel mai important scop al primei şedinţe este de a-l face pe copil să vrea să vină la următoarea întâlnire. Dacă copilul nu se întoarce, nu poate fi vorba de psihoterapie. Bineînţeles, în cazul unui cabinet şcolar, copilul poate fi constrâns să revină, chiar adus de mână de către învăţător, însă implicarea lui în tratament va fi minimă. Deci rolul terapeutului în primele şedinte se centrează în jurul implicării copilului în tratament.

Este foarte important ca, în cel mai scurt timp posibil, un terapeut să reuşească să  înlăture toate expectaţiile şi reacţiile negative ale copilului. Acesta trebuie să privească psihoterapia ca pe o experienţa pozitivă, chiar dacă nu întotdeauna plăcută.

Este un fapt unanim recunoscut acela că şedinţa iniţială determină tonul terapiei şi deci stabileşte patternurile de comunicare pentru şedinţele următoare. Totodată, prima şedinţă determină expectaţiile copilului în legătură cu terapia, la ce anume se va aştepta el de acum încolo de la şedinţele de psihoterapie, şi acest lucru de asemenea stabileşte un pattern pentru şedinţele următoare.

Principalul obiectiv al terapeutului în prima şedinţă este deci de a o transforma într-o experienţă plăcută. În acest scop, chiar dacă terapeutul trebuie să culeagă informaţii şi să înceapă procesul terapeutic, el trebuie să evite atingerea problemelor stânjenitoare şi a emoţiilor traumatice în primele şedinţe. Copiii nu sunt pregatiţi pentru un astfel de proces emoţional atunci când nu sunt familiarizaţi cu procesul terapeutic şi cu persoana terapeutului.

Este bine ca prima şedinţă să se desfăşoare în prezenţa părinţilor. Astfel se va diminua anxietatea copilului şi în acelaşi timp se vor putea observa direct relaţiile şi interacţiunile dintre membrii familiei.

Unii psihoterapeuţi preferă însă să se întâlnească prima dată cu copilul. Dacă este vorba despre un copil suficient de mare (peste 6-7), nici această modalitate de abordare nu este greşită. De regulă, comportamentul prietenos al terapeutului va diminua anxietatea copilului.

Oricum am privi lucrurile însă, primul contact dintre copil şi terapeut este unul indirect. Fie terapeutul se întâlneşte întâi cu părinţii pentru o şedinta de diagnostic şi anamneză, fie se întâlneşte întâî cu învăţătorul. Copilul trebuie pregătit pentru prima întâlnire cu terapeutul, trebuie să ştie în linii mari ce i se va întâmpla în cabinet. În acest sens, terapeutul trebuie să le spună părinţilor sau învăţătorului ce să-i transmită copilului. Se poate spune ceva de tipul: “Spuneţi-i copilului cum sunt eu şi cum arăt. De asemenea spuneţi-i că atunci când ne vom întâlni vom vorbi, probabil ne vom juca unele jocuri şi cred că ne vom amuza. Răspundeţi-i la toate întrebările pe care le pune despre mine şi explicaţi-i de ce este necesar să se întâlnească cu un terapeut.”

Prima şedinţă este momentul de structurare a terapiei, când i se spune copilului la ce să se aştepte. Expectaţiile copilului în legătură cu procesul terapeutic au un rol hotărâtor în evoluţia tratamentului.

Primul pas este acela de a-i  explica copilului ce este psihoterapia. Cel mai bun mod de a face acest lucru este de a-i explica ce se va întâmpla în mod practic în cabinet şi cum îl va ajuta acest lucru pe el. I se poate spune ceva de tipul: “Când ne vom întâlni vom vorbi despre multe lucruri, inclusiv despre problemele tale şi uneori poate vom dori să ne jucăm cu jocuri sau jucării. Astfel eu pot să aflu mai multe lucruri despre tine şi să te ajut să te simţi mai bine în legatura cu lucrurile care te deranjează, în special dacă eşti nefericit sau speriat.”

Este esenţial ca terapeutul să-i spună copilului că doreşte să-l ajute. Se încearcă astfel să i se insufle copilului speranţa în legătură cu tratamentul, dar nu i se dau expecţatii nerealiste.

O sarcină foarte importantă a primei şedinte este de a corecta percepţiile eronate pe care copilul le poate avea în privinţa tratamentului. O modalitate bună de a identifica aceste percepţii greşite este ca terapeutul să exploreze fanteziile copilului: ce ştie despre acest cabinet, ce spun copiii din şcoală când trec prin faţa cabinetului psihologic, ce înseamnă anumite etichete pentru el, dacă ştie de ce a venit la terapie.

Este bine ca în prima şedinţă să i se explice copilului cât timp şi cât de frecvent se va întâlni cu terapeutul.

O bună abordare a primei şedinţe este de a-l lăsa pe copil să vorbească despre viaţa de zi cu zi sau despre orice doreşte el să vorbească. Cea mai bună atitudine din partea terapeutului este de a asculta cu interes. Dacă copilul aduce în discuţie problemele sale, terapeutul trebuie să fie atent ca această situaţie să nu devină neplacută pentru copil şi în acest caz să fie suficient de flexibil şi să treacă la o altă topică. În general, în prima şedinţă terapeutul încearcă să crească stima de sine a copilului şi simţul propriei valori.

Prima şedinţă este şi momentul când i se explică copilului termenul de confidenţialitate. În general copiii găsesc acest concept fascinant şi le place faptul că ceea ce spun ei şi ceea ce simt ei este tratat cu respect. Există două motive importante pentru care confidenţialitatea trebuie explicată în prima şedinţă. În primul rând copilul va avea o imagine mai pozitivă în privinţa terapiei şi terapeutului ca rezultat al faptului că a fost făcut să se simtă special, şi acesta este un scop important al primei şedinţe. În al doilea rând copilul are nevoie de protecţie şi confidenţialitate pentru a se deschide spre terapeut, şi cu cât acest lucru demarează mai devreme, cu atât este mai bine. Vorbindu-i copilului despre confidenţialitate i se dă de înţeles că se aşteaptă de la el să fie deschis. Această expectaţie trebuie să-i fie inoculată încă de la începutul terapiei.