Comportamentele deviante la copil

Comportamentul copilului este oglinda dezvoltării lui psihice. Este reacţia personalităţii lui în formare faţă de lumea din afară şi faţă de propria lui persoană. Este expresia externă a nucleului personalităţii în formare. Comportamentul este diferit în funcţie de: vârstă, factori temperamentali, factori constituţionali, factori sociali. El oscilează între anumite limite considerate normale pentru vârsta respectivă.

Comportamentele deviante reprezintă apariţia unor manifestări de conduită care depăşesc limita normalităţii la vârsta respectivă. Aceste abateri exprimă atitudinea structurată a copilului faţă de muncă, alte persoane, autoritatea educativă, lucruri, propria persoană. Ele sunt numeroase în perioada copilăiei. Datorită cadrului foarte larg de manifestare şi interferenţelor posibile, comportamentele deviante se confundă adesea la această vârstă cu tulburările de comportament psihopatia sau cu delicvenţa juvenilă.

În această categorie intră cinci tipuri de comportamente deviante: neascultarea, agresiunea, minciuna, furtul şi vagabondajul.

Neascultarea. Cea mai simplă definiţie a neascultării este refuzul autorităţii, în primul rând familială, care apoi se generalizează la nivelul altor forme de autoritate, în special socială. Acest refuz al autorităţii generează conflicte permanente. Neascultarea apare în special la copiii cu o dezvoltare dizarmonică, cu leziuni ale sistemului nervos central sau la copiii retardaţi mintal.

Un rol important îl are climatul educaţional. Neascultarea este mai frecventă la copiii educaţi într-un climat de nedreptate şi lipsă de respect. Apare mai ales în familiile în care nu există un echilibru între dragoste şi puniţie, familiile cu restricţii excesive, cu libertate excesivă şi în familiile cu disensiuni în educaţia copilului.

De partea cealaltă, supunerea este reacţia pozitivă a copilului la solicitările celor din jur şi depinde de relaţia lui emoţională cu persoanele respective. Ascultarea depinde foarte mult de natura relaţiei părinte-copil. Cu cât relatiile copilului cu părinţii sunt de natură pozitivă, cu atât copilul va fi mai ascultător. Specialiştii consideră că orice puniţie înainte de 4 ani creşte tensiunea interioară şi duce la neascultare.

Agresiunea este tendinţa spre comportamente încărcate de reacţii brutale, destructive şi de atacare. Putem vorbi despre două tipuri de agresiune: a) agresiunea care vine dintr-un sentiment de ură şi este asociată cu acesta; în aceast caz trebuie să se ţină seama de faptul că în spatele sentimentului de ură există o anumită stare de conflictualitate care generează tensiune psihică; astfel, pentru a reduce agresivitatea, trebuie rezolvat mai întâi conflictul care generează o astfel de reacţie şi, în acest fel, redusă tensiunea psihică; b) agresiunea care izvorăşte din tendinţa pulsională a individului; în acest caz avem de a face cu un copil cu o structură dizarmonică, înclinat spre rău, care chiar simte bucurie atunci când face rău.

Agresiunea se poate datora şi unor idei delirante sau anxietăţii. Nevroticii agresionează total, pentru a nu fi ei agresionaţi.

Minciuna  este o reacţie de afirmare neconformă cu adevărul. Ea poate fi o minciună intenţională, un delict (copilul minte pentru a se răzbuna, pentru a denigra sau pentru a devaloriza pe cineva), sau poate fi expresia tendinţelor de autoapărare. Copilul poate minţi şi din dorinţa de a atrage atenţia sau pentru că imită atitudini similare ale adulţilor. Minciuna este asociată de obicei şi cu alte tulburări de comportament, mai ales cu furtul. Este foarte important să facem deosebirea între minciună şi acele greşeli pe care copilul le face ca efect al nedezvoltării  (ex: spune tata la toţi care se apropie de el). De asemenea, minciuna trebuie izolată de tendinţa de transformare mitomanică, a cărei cauză este insuficienta discriminare între realitate şi fantezie, şi de cofabulaţie. Nu se poate spune despre un copil că minte înainte de 7 ani deoarece până la această vârstă nu este asimilat conceptul de minciună. O persoană care minte are conştiinţa adevarului  şi urmăreşte un scop sau un avantaj.

Furtul  este un comportament deviant care se structurează foarte repede în deprinderi la copii; aceştia încep de la mici furtişaguri, şi pot merge până la furturi selective, furturi prin efracţiune, spargere, tâlhărie. Exista situaţii în care copilul nu are noţiunea valorii morale a actului (copiii sub 5-6 ani ). Putem spune despre un copil că fură abia atunci când suntem siguri că acesta poate deosebi lucrurile care îi aparţin lui de ale altora şi are fixate normele etice elementare. Acest comportament poate fi generat de o multitudine de cauze. El poate fi un comportament învăţat, acesta fiind cazul copiilor proveniţi din familii ce se ocupă cu furtul. Copilul poate fura din dorinţa de a se impune celor din jur, de a-şi asigura prestigiul, sau pur şi simplu din dorinţa de posesiune. Este mai grav însă când cauzele furtului sunt de natură patologică. Astfel, furtul poate apărea ca simptom in tulburările isterice (furturi cu caracter impulsiv) sau pot fi cauzate de insuficienţa psihică (copilul respectiv nu a achiziţionat valorile morale). Un caz aparte este cel al fetiţei aflate în perioada instalării ciclului menstrual. Cleptomania este tendinţa patologică de a fura fără ca persoana în cauză să urmărească un profit. Se caracterizează prin apariţia bruscă şi obsedantă a impulsului de a-şi însuşi un obiect, concomitent cu o stare de nelinişte şi de luptă împotriva acestei dorinţe. Realizarea efectivă a furtului duce la o reacţie de uşurare.

Fuga poate fi de două feluri: fuga de la şcoală şi cu caracter impulsiv.

a) Fuga de la şcoală. Şcoala în general trebuie să se constituie într-un context de satisfacţie (întâlnire cu colegii, valorizare personală etc.). Atunci când nu se întâmplă acest lucru apare o gravă alterare a raporturilor sociale ale copilului. Există trei categorii de cauze ce pot determina fuga copilului de la şcoală.  O parte dintre ele ţin de copil: el nu face faţă cerinţelor (fapt întâlnit în special la copiii cu intelect de limită), are un defect ce ţine de sănătatea somatică şi este blamat de colegi sau nivelul pretenţiilor faţă de rezultatele lui şcolare depăşeşte cu mult nivelul dotării intelectuale a copilului (în acest caz copilul trăieşte un sentiment acut de insucces şi caută alt mediu de valorizare personală, de regulă extraşcolar). Un caz aparte este atunci cănd ruperea totală de şcoală este un început de schizofrenie, refuzul şcolii însemnând tocmai intrarea în boală. A doua categorie de cauze ţin de şcoală: caracterul psihopat al pedagogilor; lipsa unei atitudini pedagogice diferenţiate faţă de copiii suferinzi psihic sau senzorial, sau atitudinea agresivă a colegilor (bătăi, etc.). A treia categorie de cauze ţin de familie: devalorizarea conştientă a şcolii din partea părinţilor, grija excesivă a părinţilor pentru copii ( părinţii au tendinţa de a creşte exagerat dependenţa copiilor faţă de ei şi, drept consecinţă, aceştia nu se pot adapta cerinţelor şcolare) sau transformarea şcolii într-o sursă de anxietate (copilul este pedepsit aspru pentru cel mai mic insucces, etc.).

b) Fuga cu caracter impulsiv este un comportament repetitiv şi vine pe neaşteptate. Copilul simte un impuls şi o chemare puternică de a se duce undeva. Elementul distinctiv îl constituie îngustarea stării de conştiinţă în momentul în care începe fuga. Această îngustare a stării de conştiinţă are o durată şi o intensitate variabile. Copilul se trezeşte după câteva ore sau chiar zile. Această formă apare în special  la epileptici, idioţi, imbecili, psihopaţi impulsivi şi isterici. Are acelaşi mecanism de descărcare ca al unei crize epileptice şi copilul rămâne cu amnezie ulterioară.

Vagabondajul.  Ambele forme de fugă pot continua cu vagabondaj. Vagabondajul este o atitudine deliberată faţă de mediul familial şi faţă de muncă. Copilul are conştiinţa întregii sale conduite. Se caracterizează prin lipsa de domiciliu (nu simte nevoia), acceptă privaţiuni, săvârşeşte acte antisociale. La şcolarul mic vagabondajul poate apărea ca o reacţie de răzbunare faţă de atitudinea sau pedeapsa nejustă, poate fi o atitudine deliberată cauzată de anumite stări de panică, frică, anxietate, pe motivul unor insuccese şcolare (evitarea pedepsei) sau poate apărea la şcolarii introvertiţi, sensibili, care suportă cu greu micile privaţiuni familiale.

 

Reclame

Despre geaninaciuhan

Data nașterii: 18.09.1971 Locul Nașterii: Targu-Neamț Casătorită cu Dan-Lucian Cucu-Ciuhan Copil: Ciprian-Alexandru STUDII: 1995—Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei—licențiat în psihologie 1997—Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei—Master în psihodiagnostic şi psihoterapie 2000—Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei—Doctorat în psihologie 2005—Societatea de Psihoterapie Experienţială Română—Psihoterapeut formator supervizor în psihoterapie experienţială 2009—Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Management—Master în Management Public
Acest articol a fost publicat în Despre copii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Comportamentele deviante la copil

  1. Dana zice:

    Fetita mea de 7 ani a inceput sa fure…eu abia azi mi-am dat seama de aceasta treaba ptr ca a marturisit la o verisoara care mi-a si zis ce se intampla.Problema este ca a furat un lucru mai de valoare si inca nu realizeaza ce a facut si inainte de acest lucru a mai furat mici lucruri cum ar fii bomboane gume…este necesar sa o duc la un psihiatru ptr a vedea daca este ceva in neregula?

    • Buna seara,
      Va recomand sa programati fetita pentru o evaluare la un psiholog. De regula copiii manifesta astfel de comportamente atunci cand intampina unele dificultati emotionale si incearca inconstient sa atraga atentia parintilor. Daca sunteti din Bucuresti va puteti programa pentru evaluare la noi la centru, sunand la nr de telefon de contact de pe aceasta pagina.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s