În conformitate cu “Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale” (The Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders – DSM-IV-TR, 2000) editat de Asociaţia Psihiatrilor Americani, tulburarea de conduită este prezentă atunci când un copil sau un adolescent:

1. în mod repetat violează drepturile altora sau violează regulile şi normele sociale potrivite vârstei sale;
2. acest pattern comportamental deteriorează semnificativ funcţionarea sa pe plan social, academic sau ocupaţional.

Pentru a diagnostica un copil sau un adolescent cu tulburare de conduită este necesar ca trei (sau mai multe) dintre următoarele criterii să fie prezente în ultimele 12 luni, şi cel puţin un criteriu să fie prezent în ultimele 6 luni:

1. Agresiunea – copilul sau adolescentul:

• se luptă, îi ameninţă sau îi intimidează pe alţii;
• iniţiază lupte fizice;
• foloseşte o armă care poate cauza rău serios;
• este crud din punct de vedere fizic cu oamenii;
• este crud din punct de vedere fizic cu animalele;
• fură în timp ce-şi confruntă victima;
• forţează altă persoană la activităţi de natură sexuală.

2.Distrugerea proprietăţii – copilul sau adolescentul:

• se angajează deliberat în activitatea de a provoca un incendiu, cu intenţia de a produce pagube serioase;
• distruge deliberat proprietatea altora (altfel decât prin foc)

3.Fraudă sau furt – copilul sau adolescentul:

• intră prin efracţie în casa, clădirea sau maşina altcuiva;
• minte pentru a obţine bunuri, favoruri sau pentru a evita obligaţii;
• fură obiecte de valoare fără a se confrunta cu victima.

4.Violare serioasă a regulilor – copilul sau adolescentul:

• adesea lipseşte de acasă noaptea înainte de vârsta de 13 ani, în ciuda interdicţiei date de părinţi;
• fuge de acasă o dată pentru o perioadă lungă de timp sau de două ori peste noapte;
• chiuleşte adesea de la şcoală înainte de vârsta de 13 ani.

Dacă individul are 18 ani sau mai mult, diagnosticul de tulburare de conduită se pune dacă nu se satisfac criteriile pentru tulburarea de personalitate antisocială.

Datorită faptului că copiii şi adolescenţii cu tulburare de conduită au adesea tendinţa să minimalizeze seriozitatea comportamentului lor, diagnosticul se bazează pe observaţiile părinţilor, profesorilor, ale altor autorităţi, ale grupului de aceeaşi vârstă şi ale victimelor. În general, copilul va prezenta o încăpăţânare exterioară, care ascunde de fapt o stimă de sine scăzută,  va demonstra un grad redus de empatie faţă de sentimentele altora sau de remuşcare pentru propriile acţiuni.

Tulburarea este asociată cu:

• activitate sexuală timpurie;
• abuz de substanţe;
• acte nesăbuite;
• ideaţie suicidară.

De asemenea, de tulburarea de conduită se pot lega: probleme de sănătate cronice, hiperactivitate cu deficit de atenţie, sărăcie, conflict familial, istoric familial legat de dependenţa de alcool, tulburări de dispoziţie, schizofrenie.

Comportamentele asociate cu tulburarea de conduită pot fi considerate „răspunsuri normale” în contextul anumitor condiţii sociale de o violenţă extremă.  Exemple elocvente în acest sens sunt zonele de război sau cartierele cu o rată mare a criminalităţii. În aceste zone, ameninţările obişnuite la adresa vieţii şi proprietăţii pot încuraja comportamentele agresive şi de înşelare ca răspunsuri protective. Din acest motiv, trebuie întotdeauna luat în consideraţie contextul social şi economic în care se produc comportamentele şi în unele cazuri se indică utilizarea unui model bazat pe traumă.

Majoritatea copiilor cu tulburare de conduită încetează să mai manifeste comportamente extreme până la vârsta adultă, dar un număr substanţial dintre ei continuă aceste comportamente şi dezvoltă o tulburare de personalitate de tip antisocial.