Pacienții cu tulburări anxioase au nevoie de dezvoltarea unui sentiment de control asupra simptomelor înainte de a putea lucra asupra repărării deficiențelor în experiențierea sinelui. Acesta este motivul pentru care, în tulburările anxioase, trebuie să tratăm simptomele înaintea patologiei sinelui.

Cele mai cunoscute și eficiente metode psihoterapeutice utilizate pentru eliminarea atacurilor de panică sunt cele care vin din zona psihoterapiilor cognitiv-comportamentale. De exemplu, tratamentul de control al panicii dezvoltat de Barlow & colab. (1989), care combină antrenarea respirației cu expunere interoceptivă și restructurare cognitivă, sau celebrul model de psihoterapie cognitivă al lui Aaron T. Beck, rafinat în 2009 împreună cu David A. Clark. Acest tratament a fost validat prin nenumărate studii clinice controlate și este eficient în eliminarea simptomelor anxietății la 80 – 90 % din pacienții luați în studiu. (Clark & Beck, 2009)

Din punct de vedere experiențial, componentele tratamentului de control al panicii au ca efect creșterea capacității clientului de a permite experimentarea ”aici și acum” a senzațiilor corporale de care îi este frică. Scopul terapiei este de a restaura experiențierea autentică a obiectului, situației sau sennzației care îi provoacă frică pacientului. Psihoterapeutul folosește o serie de tehnici bazate pe expunere, cu scopul de a-l ajuta pe pacient să capete un sentiment de control asupra simptomelor anxietății.

Tratamentul începe de regulă cu expunerea imaginară la obiectul, situația sau senzația care îi provoacă frică. În cazul pacienților cu panică aceasta implică focusarea atenției asupra zonelor din corp unde apar senzațiile de frică (expunere interoceptivă). Procedura începe întotdeauna cu un exercițiu de reglarea respirației.

Pacientul este apoi invitat să identifice cu atenție toate gândurile, emoțiile, imaginile sau ideile care îi apar automat la nivel conștient. I se cere să identifice cele mai semnificative locuri din corp unde apar senzații corporale de frică sau anxietate și să-și mențină atenția strict pe aceste zone. De obicei, pe parcursul a una sau două ședințe, această procedură duce la apariția câtorva imagini relaționate tematic și încărcate din punct de vedere emoțional. Aceste imagini sunt de regulă încărcate cu teme de conflict și catastrofă, în fața cărora pacientul se simte neputincios și incapabil să le prevină sau să le finalizeze. Scopul acestor expuneri imaginare pleacă de la modelele de tratament behavioriste, dar experiențierea anxietății nu se face numai cu scopul ca pacientul să învețe că dezastrul de care îi este frică nu se va produce sau că-și poate controla anxietatea, ci îl ajută pe pacient să descopere catastrofa la care se așteaptă și să experiențieze emoțiile asociate.

Odată această etapă parcursă cu succes și simptomele anxietății înlăturate, unii pacienți aleg să încheie terapia. Alții însă devin motivați să exploreze problemele care stau la baza și sunt asociate cu tulburarea anxioasă. Pentru aceștia tratamentul continuă cu identificarea și ameliorarea diverselor forme de patologie a sinelui care stau la baza tulburării anxioase. De regulă se folosește focusarea imaginară pentru a descoperi formele specifice de patologie a sinelui și apoi tehnici specifice psihoterapiei experiențiale pentru a le remedia.

De exemplu, tehnica scaunului gol poate fi utilizată pentru a ajuta pacientul să exprime ”emoții nepotrivite” față de o persoană iubită. Sau tehnica dialogului celor două scaune poate fi folosită pentru a rezolva dezbinările dintre două aspecte ale sinelui, ca de exemplu între experiențierea de sine actuală și standardele sinelui. Tehnicile de imagerie ghidată permit conectarea rapidă cu emoțiile puternice asociate cu temele catastrofice tacite. Ele sunt utile de asemenea în a ajuta pacientul să experiențieze și să reevalueze ”emoțiile nepotrivite”. Experiențierea ”emoțiilor nepotrivite” are adesea un efect profund asupra credințelor pacientului că nu are dreptul să exprime emoții negative față de o persoană iubită. Ele au rolul de a restaure experiențierea autentică la nivelul de procesare implicită a ”emoțiilor nepotrivite”.