Munca terapeutică de creare a înțelesului este un instrument foarte important pentru cliențiii care fac față unor crize de viață dureroase, inclusiv traume trecute sau prezente și pierderi curente. Pe parcursul acestei sarcini terapeutice, clientul își pune întrebarea existențială legată de sensul a ceea ce i s-a întâmplat.

Traumele pot acționa adesea ca situații de limitare, în care clientul se confruntă direct cu probleme existențiale majore, probleme ce pot include decesul unei persoane dragi, conștientizarea dureroasă a unor probleme legate de neputință și responsabilitate, precum și izolarea existențială sub forma abandonului de către alte persoane care i-ar putea fi de ajutor. Cel mai critic însă este atunci când persoana suferă de pierderea înțelesului, care acționează amenințător asupra credințelor centrale despre sine, despre alții și despre lume, credințe pe care le adoptase anterior fără a le chestiona, acele ”credințe prețuite” ale clientului. (Elliott & all., 2004)

Aceste ”credințe prețuite” se apropie destul de mult de conceptul de ”credințe iraționale” din psihoterapia cognitiv-comportamentală, dar se diferențiază de acestea prin faptul că includ ipoteze implicite, anterior luate ca garantate, cum că lumea din jurul nostru este sensibilă la nevoile naostre, sau că noi suntem invulnerabili sau valoroși, sau că alții vor fi întotdeauna lângă noi să ne furnizeze suport și protecție. Datărită faptului că aceste credințe sunt familiale clientului și i-au furnizat protecție de-a lungul timpului, validându-se în timp ca un fundament util al vieții sale, clientul a investit emoțional în ele, transformându-le în scheme emoționale. În felul acesta, ele sunt trăite și exprimate corporal, simbolizate lingvistic, religios, legal și chiar politic, fiind legate de nevoile sale fundamentale. (Elliott & all., 2004)

Rezolvarea acestor crize ale înțelesului apare atunci când clientul face schimbări la nivelul credințelor sale prețuite, care de regulă sunt modificate pentru a putea integra evenimentul de viață discrepant. Pe măsură ce clientul parcurge acest proces, aceste schimbări sunt însoțite de o schimbare a emoției fundamentale, din una negativă în una pozitivă.

Elliott, Watson, Goldman și Greenberg descriu etapele sarcinii terapeutice de creare a înțelesului (Elliott & all., 2004):

1. Marker – clientul descrie o experiență discrepantă cu o credință prețuită, într-o stare de excitație emoțională. Terapeutul ascultă și reflectă (verbalizează) markerul către client.
2. Specificarea credinței prețuite – clientul clarifică și simbolizează natura credinței prețuite și reacțiile sale emoționale la evenimentul de viață provocator. Terapeutul specifică și clarifică natura credinței prețuite utilizând explorarea empatică, metafore și ipoteze empatice.
3. Explorarea auto-reflectivă – clientul reflectează asupra reacției, caută originile credinței prețuite și dezvoltă ipoteze. Terapeutul facilitează auto-reflectarea asupra originilor și înțelesurilor credinței prețuite utilizând întrebări exploratorii și înțelegerea empatică.
4. Explorarea și evaluarea validității credinței prețuite (rezoluție parțială)– clientul evaluează și judecă validitatea credinței prețuite în relație cu experiența prezentă și își exprimă dorința de a modifica credința prețuită. Terapeutul explorează credința prețuită în două momente de timp, respectiv la originea sa (atunci) și în momentul actual (acum) și facilitează explorarea continuității validității acesteia în viața curentă a clientului.
5. Revizia – clientul modifică sau elimină credința prețuită. Terapeutul ascultă și reflectează asupra noilor alternative ale credinței prețuite.
6. Planul de acțiune (rezoluția completă) – clientul descrie natura și orice schimbare necesară pentru a dezvolta planuri pentru viitor. Terapeutul facilitează explorarea consecințelor potențiale și a acțiunilor bazate pe credința prețuită revizuită.