Experiența divorțului prin ochii copilului

Poate unul dintre cele mai delicate și mai încărcate emoțional momente din activitatea de psihoterapeut este atunci când ne este adus în terapie un copil care trebuie să facă față unui proces de divorț al părinților. În acest context este foarte important să înțelegem cât mai bine posibil și în profunzime experiența lui cu privire la divorțul părinților. Experința ”aceluiași” divorț este extrem de diferită pentru copil comparativ cu părinții. Chiar și cea mai empatică mamă va întâmpina dificultăți majore dacă va fi rugată să descrie cum vede copilul ei divorțul. Adesea ”vocea copilului” nu este auzită în tot acest tumult de evenimente, ea fiind umbrită de interpretările pe care fiecare dintre părinți le face, de cele mai multe ori în interes propriu.

Ce se întâmplă în mintea noastră când ascultăm povestirile unui copil…

Atunci când un adult încearcă să empatizeze cu un copil, el se proiectează adesea în amintirile din propria lui copilărie. Ascultă povestirile copilului ca fiind reconstrucții ale propriei sale copilării. Trebuie să fim conștienți de aceste aspecte și să încercăm să reflectăm și să înțelegem autentic experiența copilului. Nu este vorba numai despre a-l lăsa pe copil să vorbească, ci mai ales de a fi cu adevărat atenți la ce spune el și mai ales la ce anume auzim din ceea ce spune copilul.

Un număr important de studii de specialitate arată că grijile pe care și le face copilul sunt mult mai centrate pe aspecte ”practice” și pe strategia pe care trebuie să o adopte pentru a se adapta noilor condiții de viață. Într-o cercetare complexă, Smart (2002) susține că cei mai relevanți factori pe care trebuie să-i luăm în considerație atunci când vorbim cu copilul despre experiența divorțului sunt percepțiile și preocupările lui despre aspecte practice precum: spațiul fizic, spațiul emoțional, spațiul psihologic, timpul egal, timpul de despărțire, timpul pentru sine, suferința legată de împărțirea timpului și time sharing.

Spațiul fizic se referă la aspectele practice de a trece dintr-o locuință în alta. Include examinarea preocupărilor pe care copilul le are cu privire la organizarea hainelor, jucăriilor și spațiului de lucru pentru teme. Preocupări legate de cum își va informa prietenii unde este și cum va putea să se întâlnească cu ei. Preocupări legate de cum își va aminti unde (la locuința cărui părinte) trebuie să fie și când.

Spațiul emoțional se referă la climatul emoțional diferit din locuința fiecăruia dintre părinți. Copilul nu se mută doar dintr-o casă fizică în alta, ci și dintr-un spațiu emoțional în altul. Copilul poate reacționa la schimbarea climatului emoțional între locuința mamei și locuința tatălui. El se poate simți diferit în fiecare dintre cele două locuințe. Distanța geografică dintre locuințele celor doi părinți poate crea o dinstanță emoțională între copil și părinte. Smart (2002) a constatat că, deși un copil se poate simți la fel de bine cu fiecare dintre cei doi părinți, depalasarea de la o locuință la alta îl poate face să simtă nevoia unei ajustări emoționale.

Spațiul psihologic se referă la diferențele ce apar între cele două locuințe în ceea ce privește structura, organizarea, regulile casei, codurile de comportament, expectanțele, standardele de viață etc. Copilul poate găsi dificil să se adapteze unei locuințe care nu corespunde filosofiei lui de viață, credințelor lui despre cine este și unde ar trebui să trăiască.

Timpul egal se referă la tendința părinților, avocaților și judecătorilor de a propune ca cei doi părinți să împartă în mod egal timpul petrecut cu copilul. Rigiditatea acestui tip de program poate afecta nevoia copilului de flexibilitate în timpul petrecut în fiecare dintre locuințe. Exemplu: Copilul este programat într-o anumită zi să petreacă timp cu tatăl, dar el simte nevoia să stea cu mama în ziua respectivă – când cei doi părinți discută pot avea tendința de a nu ține cont de nevoia emoțională a copilului. – Copilul se poate simți frustrat de rigiditatea acestui tip de program, dar va evita să discute despre această frustrare cu părinții, fiind conștient de nevoia părinților de competiție pe tema timpului petrecut cu el – va decide să nu-i supere pe niciunul dintre ei și, implicit, să renunțe la dorinșa sa.

Timpul separat se referă la timpul petrecut de copil departe de unul dintre părinți. Unora dintre copii nu le place să petreacă timp departe de unul dintre părinți (copilul este mai atasat de mamă). Alți copii simt că nu trebuie să fie obligați să petreacă timp cu un unul dintre părinți dacă ei nu doresc/nu simt nevoia să facă asta (ex: ar copilul prefera să nu fie obligat să meargă la tata dacă nu vrea). Sunt copii care își fac griji în legătură cu unul dintre părinți atunci când sunt cu celălalt părinte – copilul poate crede că dacă pleacă de lângă un anumit părinte, acesta se va simți singur. Copilul poate considera că timpul petrecut în casa unuia dintre părinți nu este de calitate, din diferite motive: părintele este mai puțin disponibil, mai puțin implicat, locuința nu are facilitățile cu care el este obișnuit etc.

Timpul pentru sine se referă la lipsa timpului pe care copilul ar trebui să-l petreacă făcând activitățile pe care le îndrăgește. De multe ori, această tendință a părinților de a ”împărți” pănă la ultima secundă timpul copilului între ei nu ține cont de nevoia acestui de a avea timpul lui. Copilul va simți că, odată cu divorțul părinților, are mai puțin timp pentru sine și mai puțin timp pe care să-l poată petrece cu prietenii. Suferința legată de împărțirea timpului se referă la acei copii care, locuind permanent cu unul dintre părinți, trebuie să aștepte să petreacă timp cu celălalt. Sau așteaptă și este dezamăgit – părintele nu vine sau reduce timpul petrecut cu el. Copilul va avea tendința să măsoare afecțiunea părintelui folosind măsura timpului petrecut cu el sau cât de prompt este la ”întâlniri”.

Time sharing apare atunci cînd părinții păstrează o relație foarte bună după divorț și petrec timp împreună cu copilul – acesta se poate bucura în același dimp de prezența amândorura și poate aprecia înțelegerea și armonia dintre ei. Este o situație ideală, din păcate extrem de rară, mai ales în cultura noastră…

Reclame

Despre geaninaciuhan

Data nașterii: 18.09.1971 Locul Nașterii: Targu-Neamț Casătorită cu Dan-Lucian Cucu-Ciuhan Copil: Ciprian-Alexandru STUDII: 1995—Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei—licențiat în psihologie 1997—Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei—Master în psihodiagnostic şi psihoterapie 2000—Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei—Doctorat în psihologie 2005—Societatea de Psihoterapie Experienţială Română—Psihoterapeut formator supervizor în psihoterapie experienţială 2009—Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Management—Master în Management Public
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s